Regii si Reginele Romaniei

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mier Ian 09, 2013 9:30 pm

Balcik

Regii si Reginele Romaniei - Pagina 2 Images?q=tbn:ANd9GcSNDQyzsaYadaHgs4dy2w53mqC4rvPrlcPveVhwaeOqAjbCmkEWiM0jo2eC

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mier Ian 09, 2013 9:32 pm

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Maria_de_Saxa-Coburg-Gotha

Regina Maria (Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha) (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, Sinaia), a doua regină a României, soţia regelui Ferdinand I, scriitoare.
Biografie

A fost fiica lui Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii) şi a Mariei Alexandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea). S-a născut într-o perioadă în care Anglia cunoştea apogeul evoluţiilor sale în plan politico-economic şi cultural. Personalitatea acesteia s-a dovedit a fi fost o îmbinare reuşită de zestre orientală şi simţ civic occidental. La 29 decembrie 1892 s-a căsătorit cu prinţul moştenitor al Coroanei României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Oficierea căsătoriei s-a făcut la Sigmaringen, după cele două rituri, catolic şi anglican. Câteva luni mai târziu (4 februarie 1893) s-au instalat în România.

Perioada de până la moartea regelui Carol I a fost dominată de tensiuni, datorate în principal inadvertenţelor dintre vederile liberale ale noii principese şi stilul autoritar de guvernare al primului rege al României. Principele moştenitor şi soţia sa au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia nici un act de independenţă, nici măcar în viaţa personală. Cu toate acestea, viaţa celor doi se desfăşura într-o atmosferă plăcută. Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din Bucureşti, iar Carol a construit special pentru aceştia Castelul Pelişor în complexul familiei regale de la Sinaia. Ferdinand şi Maria vor avea împreună şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913), care va muri după numai patru ani de febră tifoidă.

Autoritatea lui Carol i-a determinat pe tinerii principi să caute locuri de evadare din cotidianul banal. Astfel, Ferdinand se refugia în comandamentul militar pe care îl avea sub conducere, iar Maria se remarca prin relaţii extraconjugale de notorietate publică. Din 1907, principesa a început să cultive strânse relaţii cu Barbu Ştirbey, administratorul domeniilor Coroanei. Acesta avea o ţinută tipic englezească, fapt ce îi amintea Mariei de ţara de origine. De asemenea, acesta era cumnatul lui Ionel Brătianu, iar în epocă s-a vorbit despre parteneriatul dintre cei trei prin care Maria a participat la jocurile politice din ţară.

A devenit regină într-un moment critic al istoriei naţionale, debutul primei conflagraţii mondiale, în care dilema cercurilor politice era evidentă. Regina Maria va susţine politica promovată de către Ferdinand, căutând soluţii diplomatice viabile în vremuri de criză.

Dispariţia regelui Carol I de pe scena politică i-a permis noii regine să reînnoade vechile legături ce decurgeau din statutul naşterii sale. Astfel, s-a întâlnit cu primul ministru francez Georges Clemenceau, cu preşedintele american Woodrow Wilson (11 aprilie 1919, Paris), a vizitat în mai multe rânduri Marea Britanie. În acest context, s-a afirmat necesitatea ca România să-şi poată împlini obiectivele, prin recunoaşterea de către Marile Puteri la masa tratativelor de pace a eforturilor sale de război. „Dacă suntem sortiţi să murim – declara ea – cel puţin să afle aliaţii noştri că nu am murit ca nişte neghiobi, ci ca nişte eroi conştienţi, ştiind că am fost vânduţi şi trădaţi...”.

În ceea ce priveşte desfăşurarea Primului Război Mondial, regina Maria s-a implicat activ în acordarea de asistenţă medicală răniţilor de pe front, văduvelor rămase acasă sau infirmilor. S-au continuat astfel practicile elisabetane din timpul războiului pentru câştigarea independenţei de stat. Spre deosebire însă de predecesoarea sa, noua primă doamnă s-a amestecat în viaţa politică românească, graţie puternicei sale personalităţi reuşind să se impună în faţa soţului ei.

Reprezentantă a celei de-a doua generaţii a elitei feminine româneşti, regina Maria a fost influenţată deopotrivă de modelul impus de regina Victoria în afacerile interne, dar şi de reminiscenţe ruseşti în gestionarea cotidianului.

Moartea soţului ei (1927) nu a împiedicat-o să-şi reafirme interesul pentru evoluţiile interne şi internaţionale. Situaţia particulară în care se găsea România (primatul Regenţei pe fondul renunţării principelului moştenitor Carol la Coroana României) i-a permis accesul la monitorizarea actului politic, îndeosebi prin mijlocirea Regenţei. După revenirea în ţară a lui Carol şi implicarea sa în distrugerea partidelor politice şi a celorlalte instituţii garante ale democraţiei şi pluralismului, influenţa reginei a stat sub semnul vădit al regresului. Izolarea sa din viaţa politică a nemulţumit-o profund, motiv pentru care a părăsit Capitala, retrăgându-se la Balcic sau la castelul Bran.

Regina Maria a căutat prin intermediul mecenatului cultural să continue tradiţia începută de regina Elisabeta, sprijinind tinerii talentaţi sau diverse personalităţi consacrate, aflate ele însele în deficit financiar. A construit Palatul de la Balcic şi o cochetă biserică bizantină, Stella Maris, care i-a adăpostit până la retrocedarea Cadrilaterului inima. Cea mai cunoscută dintre scrierile sale, Povestea vieţii mele (1934), înregistrează cu minuţiozitate traiectoria sa autobiografică. Dintre celelalte producţii literare se pot menţiona: Cartea de basme a Reginei Maria (1923), Înainte şi după război (1925), Stella Maris (1933). Din 1 mai 1915 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Admirată în epocă, prezentă în paginile cotidianelor, Regina Maria s-a folosit de propria-i carismă în vederea slujirii intereselor naţionale ale poporului său.
Moştenirea

O fregată a Marinei Militare Române poartă numele Regina Maria.

Ca amintire a activităţii filantropice, de îngrijire a soldaţilor români răniţi în Primul Război Mondial, o reţea de policlinici private din România poartă numele de "Regina Maria", iar de la data de 13 mai 2011, aceasta a fost declarată furnizor al Casei Regale a României pentru servicii medicale. Ceremonia de decernare a acestui titlu a avut loc la Palatul Elisabeta în prezenţa unor diplomaţi, oameni de cultură, a presei şi a reprezentanţilor reţelei de policlinici Regina Maria. Regele Mihai I, nepot al reginei Maria, a înmânat diploma prin care se confirmă titlul acordat.

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mier Ian 09, 2013 9:32 pm

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mier Ian 09, 2013 9:33 pm

Regina Maria sau “Caracterul este destin”(Nietzsche)

http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2012/04/caracterul-este-destin-nietzsche.html

Regii si Reginele Romaniei - Pagina 2 1298455709_169982900_1-Fotografii-de--Regina-Maria-a-Romaniei-123

Regii si Reginele Romaniei - Pagina 2 1298455709_169982900_1-Fotografii-de--Regina-Maria-a-Romaniei-123

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Joi Ian 10, 2013 10:39 am

O impresionanta intoarcere in timp ! Felicitari Utzy !!
034

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Joi Ian 10, 2013 2:03 pm

Reginele iubesc perlele

Colecţia reginei Maria, unică !
Atunci când împărăteasa Rusiei, Maria Feodorovna sora reginei Alexandra a Angliei, a scăpat din revoluţia din ţara sa, reîntorcându-se în Anglia, a adus cu ea câteva piese dintr-o colecţie impresionantă de bijuterii unice. După moartea ei, cele două fiice s-au hotărât să le vândă şi au apelat la regele George V. Regina Maria a României a profitat de boala subită a regelui şi, mare amatoare de bijuterii, s-a oferit să plătească jumătate din preţul corect al acestor celebre piese, dornică să le cumpere. Se pare că restul de bani a fost plătit de suverana Angliei, care era bunica Mariei.În anul 1910, înaltul comisionar al Africii de Sud a cumparat 102 diamante rezultate din tăierea diamantului Cullinan, de 3025 karate şi le-a dăruit reginei Maria. Suverana avea în colecţia sa şi şiraguri de perle, brăţări şi cercei cu aceleaşi pietre preţioase, iar diademele preferate erau cele cu perle. Sigur, nu însemna că nu era îndrăgostită şi de diamante, de safire, de smaralde sau rubin, care se găseau din plin în caseta ei de bijuterii….De altfel, safirul unic al reginei Maria a fost vândut la Casa de licitaţii Christie’s din Geneva în ziua de 19 noiembrie 2003, pentru 1,5 milioane dolari ! Bijuteria o primise, se pare, de la regele Ferdinand, la moartea fiului lor mai mic, Mircea. (safirul fusese cumpărat de rege chiar de la Ducky, sora soţiei sale). În ultimul testament făcut de Maria se precizează că "bijuteriile le-am dat, din timpul vietii, copiilor": Carol (viitorul rege) primea crucea cu safirul cel mare şi diamantul cu terminaţia în formă de ancoră; Elisabeta - diadema cu cercuri bătute în formă de coroană, pe care regina o primise cu ocazia participării la încoronarea ţarului Nicolae al II-lea ; Marioarei i-au fost date diadema cu safire şi diamante şi cerceii cu smarald înconjurat de diamante, care îi fuseseră dăruite mamei ei la botezul prinţesei; lui Nicolae i-au revenit "diadema din turcoaze cu crucea de diamant şi toate celelalte bijuterii din turcoaze şi diamante ca şi broşa tăiată în safire şi diamante, oferită Mariei de ţarul Nicolae al II-lea la botez (ca naş); Ileana, copilul cel mai drag al reginei, a primit broşa mare cu aqua-marine (pe care regina a purtat-o la botezul fiicei) şi întreaga colecţie de perle.

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Joi Ian 10, 2013 2:05 pm

rush a scris:: O impresionanta intoarcere in timp ! Felicitari Utzy !!

Regina Maria , un om deosebit , a facut multe pentru tara asta pe care a iubit-o foarte mult !

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 10:54 am

Regina Maria si Majestatea Sa Regele Mihai I

Regii si Reginele Romaniei - Pagina 2 394066_519195614760210_1301393879_n

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 10:59 am

http://jurnalul.ro/calendar/un-principe-regal-in-dar-de-craciun-632173.html

Un principe regal, în dar, de Crăciun...

Multe mai găseşte omul sub brad, de Sărbători! Dar un prunc?... De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, ăsta este simbolul Crăciunului. În Sfânta Familie, de Crăciun, a venit pe lume Pruncul Iisus. Am putea spune că orice familie în care sărbătorile iernii aduc în dar... copii e de două ori binecuvântată. Dar o familie în care asta se întâmplă nu o dată, nu de două ori ci... de trei ori!? E vorba despre Casa Regală a României.

Principesa Maria şi Principele Ferdinand – prinţii de Coroană ai României – au devenit de trei ori părinţi în preajma zilei sfinte a Crăciunului. Sigur astăzi, pentru că toate aceste date de naştere sunt citate după calendarul nou, cine nu cunoaşte detaliile poate să creadă că Maria (Mărioara), Ileana şi Mircea – mezinii, cu alte cuvinte – s-au născut la început de ianuarie. De fapt, lucrurile au stat altminteri, pentru că România nu trecuse încă la noul calendar şi sărbătoarea Crăciunului, în toţi aceşti ani, s-a ţinut după calendarul vechi. Mărioara a venit pe lume pe 24 decembrie 1899 (6 ianuarie 1900 – st.n.); Ileana – pe 23 decembrie 1908 (5 ianuarie 1909 – st.n.); iar Mircea – pe 21 decembrie 1912 (3 ianuarie 1913 – st.n.). Le vom lăsa însă deoparte pe surorile mai mari ale mezinului Mircea şi ne vom referi mai mult la naşterea acestuia din urmă, mai ales că el a avut un destin trist: în noiembrie 1916, la nici 4 ani împliniţi, în timpul unei epidemii care cuprinsese ţara, în plin război, se stinge din viaţă.

Mai toate studiile asupra familiei regale a României arată că ultimul copil al cuplului Ferdinand şi Maria s-a născut în anul 1913. Chiar şi Regina Maria, după război, scriindu-şi memoriile (pe care le adună sub titlul “Povestea vieţii mele”), afirmă: “Mircea se născu în ianuarie 1913”. Dar, de la naşterea principelui până la scrierea acestor cuvinte, România trecuse deja la noul calendar şi, dornică să nu încurce minţile neobişnuite cu o dublă cronologie, regina alege chiar ea să menţioneze naşterea ultimului ei fiu după cu 13 zile mai târziu.
Dar să ne întoarcem în anul 1912! În ediţia sa din 25 decembrie, “Universul” scrie, cu litere îngroşate: “ASR Principesa Maria, graţioasa Moştenitoare a Tronului României, a făcut Familiei Regale şi Ţării cel mai frumos dar de Crăciun: Un principe voinic şi sănătos. Pruncului i s-a dat numele de Mircea, nume adânc săpat în mintea şi în inima Românilor, căci a fost purtat de un voievod glorios şi înţelept, care stăpânea amândouă malurile Dunării, până la Marea cea mare. Poporul întreg, care a salutat cu bucurie venirea noului Principe, urează, împreună cu noi, ASR Mircea şi Familiei Regale mulţi ani fericiţi”.

Aveau nevoie de urări. Mai ales Maria avea nevoie de asta, căci se afla suferindă, încă din toamnă. Ca niciodată, această a şasea naştere îi provocase neplăceri şi mai mari, astfel că vreo trei luni nici nu s-a ridicat din pat. “A fost aşadar o mare mângâiere pentru mine să văd pe Carol care se înnebunea după copil, umblând de colo-colo prin odaie cu frăţiorul lui în braţe, ca să pot să mă uit măcar la copilaşul pe care-l iubeam din tot sufletul”, scrie ea.

Principele Mircea a fost botezat în ziua de duminică, 20 ianuarie/2 februarie 1913, în marea Sală a Tronului din Palatul Regal, serviciul divin fiind oficiat de IPS Mitropolitul Primat Konon. Aproape tot timpul, principele Mircea a fost ţinut în braţe de unchiul tatălui său, Regele Carol I – ca unul dintre naşi, abia către sfârşitul ceremoniei el fiind luat de către Alteţa Sa Imperială Principele Eitel Friederich, reprezentantul celui de al doilea naş al copilului princiar, care nu era altul decât Împăratul Wilhelm al Germaniei.

În certificatul său de botez stă scris: “Subsemnatul Arhiepiscop şi Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Primat al României, Preşedinte al Sfântului Sinod al Sfintei Biserici autocefale ortodoxe Române, adeveresc prin acest certificat că am săvârşit în Palatul Regal din Bucureşti botezul Prncipelui Mircea, fiu al Alteţei Sale Regale Principelui Ferdinand, moştenitor al României, şi Alteţei Sale Regale Principesei Maria a României, născută principesă a Marii Britanii şi Irlandei, ducesă de Saxa, după ce s-au îndeplinit formalităţile cerute de legile civile, precum rezultă din actul de naştere din 21 decembrie 1912; şi că a primit din botez numele de Mircea, fiind naşi Majestatea Sa Împăratul Germaniei Wilhelm II de Hohenzollern, reprezentat prin ASI Principele Eitel Freiderich, şi MS Regele Carol. Drept care am dat acest Certificat sub însăşi a mea semnătură şi l-am întărit cu sigiliul Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, astăzi, în 20 ianuarie anul una mie nouă sute treisprezece”.

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:02 am

Regele Mihai I

Regii si Reginele Romaniei - Pagina 2 539185_402348719778234_394599912_n

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:02 am

Nunta Regelui Mihai I cu Regina Ana (preluat de pe http://casa-regala.blogspot.com/ )

Regii si Reginele Romaniei - Pagina 2 430467_358691434143963_432059917_n

Regii si Reginele Romaniei - Pagina 2 430467_358691434143963_432059917_n

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:12 am

http://casa-regala.blogspot.ro/search/label/Carol%20I

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:13 am

Carol I al României

http://casa-regala.blogspot.ro/2009/12/carol-i-al-romaniei.html

Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen -- (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Viaţa timpurie

Carol s-a născut în Sigmaringen ca Prinţul Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Era cel de-al doilea fiu al prinţului Karl Anton şi al soţiei sale, principesa Josephine. După finalizarea studiilor elementare s-a înscris la şcoala de cadeţi din Münster. În 1857 termina cursurile Şcolii de Artilerie din Berlin. Până în 1866 (când a acceptat coroana României) a fost ofiţer german. A participat la Al doilea război din Schleswig, mai ales la asaltul citedelei Fredericia şi al Dybbøl, experienţă care îi va fi de folos mai târziu în Războiul ruso-turc.

Deşi nu era de statură înaltă, Carol a fost descris drept soldatul perfect, sănătos, disciplinat şi, de asemenea, un politician excelent, cu vederi liberale. Cunoştea bine mai multe limbi europene. Familia sa, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea şi avea relaţii excelente cu acesta. România era în acea perioadă sub o influenţă puternică a culturii franceze, iar recomandarea de către Napoleon a prinţului Carol a valorat mult în ochii politicienilor români, la fel ca şi rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare. Ion Brătianu a fost politicianul român trimis să negocieze cu Carol şi familia acestuia posibilitatea ca prinţul Carol să vină pe tronul României.

Intrarea în România

După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza ţara era în plin haos. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate fusese singurul motiv pentru care puterile europene permiseseră unirea principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, iar acum ţara risca să ajungă la dizolvarea acestei uniri. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito (pe traseu a fost nevoit să apeleze la experienţa dobândită de Brătianu şi Rosetti pe parcursul revoluţiei paşoptiste; astfel el, practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorită conflictului care exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Nici chiar în ţara sa de origine nu era bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai puţin amical că va fi nevoit să pupe "papucul Sultanului", fapt în sine care a fost ocolit de Carol şi de predecesorul acestuia). După ce a păşit pe teritoriul ţării, punând prima dată piciorul pe pamânt românesc în localitatea Drobeta Turnu-Severin (prima casă în care a intrat fiind actualmente bibliotecă), Brătianu l-a însoţit mai departe cu trăsura până la podul Mogoşoaiei. Traseul prin ţară, de le Drobeta Turnu-Severin la Bucureşti, a cuprins oraşele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte, vechiul drum al ţării, păstrat mai târziu în memorie drept „Drumul lui Carol”.

Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: "Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială".

Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.

Prima Constituţie regală a României

Imediat după sosirea în ţară, parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate constituţii ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituţia Belgiei, care dobândise independenţa din 1831. Aceasta a permis dezvoltarea şi modernizarea ţării. S-a decis ca aceasta să ignore dependenţa curentă a ţării de Imperiul Otoman (în practică acest fapt a fost transpus în omiterea constituţionalizării obligaţiilor faţă de Poartă), acţiunea care s-a constituit într-un prim pas spre independenţă.

Articolul 82 specifica: "Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prinţul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenţii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în spiritul religiei ortodoxe."

Pentru consolidarea prestigiului personal şi al ţării, pe 9 septembrie 1878 a primit titlul de „Alteţă regală”. Pe 15 martie 1881, Constituţia a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment şeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

Ideea de bază a tuturor constituţiilor regale din România era aceea că regele conduce fără a guverna.

Un rege devotat

Regele Carol a fost descris drept o persoană rece. Era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soţia sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”. Era foarte meticulos şi încerca să îşi impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura. Deşi era foarte devotat sarcinilor sale de rege al României, niciodată nu şi-a uitat rădăcinile germane.

În timpul domniei sale, ţara a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman, după un război efectiv intens, modern şi foarte eficace (cunoscut în istorie ca Războiul de Independenţă, dar şi ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuţia României a fost decisivă.

România 1878-1913

În timpul luptelor desfăşurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. Romania a întâmpinat anumite dificultati in obţinerea recunoaşterii independenţei, astfel, mai întâi, desemnatul român, Eraclie Arion, nu a fost primit la negocierile din iulie 1878 purtate la San-Stefano invocat fiind motivul că nu este o ţară independentă, unde i-a fost impus României un "schimb", astfel Dobrogea intra în componenţa statului român, dar era cedat sudul Basarabiei(mai exact judeţele: Cahul, Bolgrad şi Ismail). Marile Puteri, nemulţumite de privilegiile obţinute de Rusia, au convocat Tratatul de la Berlin din septembrie 1878, unde delegaţia română nu a fost primită iniţial, ea fiind primită după ce delegaţia condusă de I.C. Brătianu, a consfinţit nu numai independenţa absolută a României faţă de "Sublima Poartă," dar şi un imens prestigiu internaţional datorat tuturora, de la rege (care a dovedit a fi un excelent strateg militar) până la ultimul soldat, totuşi independenţa a fost recunoscută dupa acceptarea "schimbului" de la San-Stefano şi modificarea articolului 7 din Constituţie, care până în acel moment prevedea limitarea dreptului de vot doar persoanelor de rit ortodox.

De asemenea, consolidarea unirii Moldovei cu Ţara Românească, eliminarea relativei "şubrezimi" şi a pericolelor ce ameninţau continuu măreţul act al Unirii de la 5 - 24 ianuarie 1859, precum şi intrarea ţării în rândul naţiunilor suverane, prin proclamarea României ca regat, în anul 1881, au fost toate urmări directe ale Războiului de independenţă, confirmat de sus-numitul Tratat de la Berlin. Prestigiul intern şi internaţional a fost consolidat şi de reglementarea la succesiunea tronului prin "pactul de familie" înncheiat la data de 17 mai 1881 (nu existau succesori, singurul descendent al familiei, Măriuca, a murit la 4 ani, probabil de hemofilie, întrucât exista o legatură de rudenie Carol-Elisabetha de Weid, sau Carmen Silva) prin care era declarat succesor Ferdinand, nepotul după frate al lui Carol.

Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din 1913, România obţine partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.

Viaţa politică

Viaţa politică internă, încă dominată de către familiile de mari proprietari de pământ, organizată în jurul partidelor rivale, Liberal şi Conservator, a fost lovită de două răscoale ale ţăranilor, în sudul Ţării Româneşti, în aprilie 1888 şi în partea nordică a Moldovei, în februarie 1907, care a cuprins repede şi sudul până în martie. Răscoalele au fost reprimate în mod sângeros.

Sfârşitul guvernării

Domnia îndelungată a lui Carol a ajutat dezvoltarea rapidă a statului român. Dar, spre sfârşitul domniei sale şi începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianţă şi, deşi tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins că cel mai onorabil ar fi fost intrarea în război de partea Imperiului German.

A fost convocată o întrunire de urgenţă a membrilor guvernului unde Carol le-a comunicat acestora existenţa tratatului şi şi-a exprimat dorinţa sa. A întâmpinat o opoziţie crâncenă din partea membrilor guvernului. Se spune că aceasta i-ar fi provocat moartea subită pe 27 septembrie/10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand, sub influenţa soţiei sale, Regina Maria, a fost mai dispus să asculte opinia publică.

Regele Carol I şi regina Elisabeta a României

Viaţa de familie

Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit şi, conform constituţiei române, aprobată de el însuşi, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română. În 1869, principele a iniţiat o călătorie în Europa şi mai ales în Germania, pentru a-şi găsi o mireasă. În final, a întâlnit şi luat de soţie pe Elisabeta de Neuwied (3 noiembrie 1869). Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria, născută pe 27 august 1871 şi decedată pe 28 martie 1874. Aceasta a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta nereuşind să-şi revină complet din trauma pierderii unicului copil.

Spre sfârşitul vieţii lor, Carol şi Elisabeta au reuşit să găsească o modalitate de a se înţelege reciproc şi au fost descrişi ca fiind buni prieteni.

Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol, să devină următorul succesor la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al României în ziua de 10 octombrie 1914, la moartea unchiului său, Carol I, domnind până la moartea sa, survenită la 27 iulie 1927. Soţia lui Carol, Elisabeta a încercat să-l influenţeze pe prinţ ca să se căsătorească cu Elena Văcărescu. Conform constituţiei române, însă, nu avea voie să ia de soţie o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soţie pe Maria.

Legalitatea lui Carol I în istoria modernă a României

După detronarea lui Cuza, Carol de Hohenzollern ajunge cu mare dificultate la conducerea românilor. În urma unui plebiscit, Carol este ales domn în anul 1866, sub numele de Carol I. Avea numai 27 de ani când la 10 mai a fost numit domn constituţional.

Carol I provine dintr-o familie germană cu vechi tradiţii. El a fost fiul Iosefinei şi al lui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Era un model de ordine şi de punctualitate. Firea prinţului era în contrast cu ţara ce i-a fost dat s-o conducă, „ţară lipsită de măsură şi mereu în schimbare”. El a reuşit să conducă ţara nu prin îngâmfare ci prin multă înţelepciune şi obiectivitate.

Carol I a fost căsătorit cu Elisabeta-Paulina-Otilia-Luiza principesă de Wied, „harnică, iubitoare de oameni, cultă şi talentată”. Se spune că după o convorbire care nu a ţinut mai mult de o oră, prinţul a cerut-o de soţie şi în aceeaşi zi s-a întors ca logodnic al ei. Elisabeta a primit o educaţie aleasă de la profesori foarte buni. Ea ştia să vorbească limba franceză, engleză, italiană, suedeză, română.

Domnii români au fost aleşi până atunci din rândul boierilor, de aceea unii dintre acestia se considerau pe aceeaşi treaptă socială cu prinţul Carol I. El a trebuit să-i facă să înţeleagă că tocmai prin naşterea sa, el stă mai presus de supuşii săi. Principalul scop al Prinţului a fost să pună pe picioare ţara, care întâmpina dificultăţi în mai toate domeniile. În acest demers el a urmărit să fie nepărtinitor şi să realizeze ce este mai bine pentru ţară.

Anecdotică

În mai 1877, Carol I a comandat personal armata română de la Calafat împotriva redutelor turceşti de peste Dunăre, de pe afetul unui tun de asalt. Când unul din proiectilele artileriei turceşti a căzut mai aproape de rege, un soldat a sărit să-i scoată fitilul pentru a impiedica explozia dar ajungând prea târziu, inevitabilul s-a produs iar soldatul a fost sfârtecat de schije. Atunci Carol ar fi exclamat: "Asta-i muzica ce-mi place".

Coroana regilor Romaniei era fabricată dintr-o ţeavă de tun turcesc capturat la Plevna de armata română sub comanda lui Carol I. Poetul George Coşbuc a descris-o în volumul „Coroana de Oţel”.

Statuia ecvestră

Sculptorul croat Ivan Meštrović a executat statuia ecvestră a regelui care a fost amplasată în faţa Bibliotecii Universitare Române. Din notaţiile contemporanilor se pare că era una din cele mai frumoase statui ecvestre din Europa. Statuia a fost demontată de comunişti, unii istorici susţin că ar fi fost îngropată în pământ dar până în prezent nu a fost descoperită. Sunt şanse ca ea să fie reconstituită după macheta rămasă în proprietatea urmaşilor lui Meštrović .

Ecranizări

Cele mai importante ecranizări ale domniei lui Carol privesc Războiul de independenţă (1877-1878). Există două transpuneri celebre pe ecran, Independenţa României (1912, regia Aristide Demetriade) şi Războiul Independenţei (Pentru Patrie) (1977, regia Sergiu Nicolaescu). Prima peliculă reprezintă totodată şi primul film istoric realizat în România. În rolul lui Carol joacă regizorul Aristide Demetriade. Celebra replică de pe front a regelui („Asta-i muzica care-mi place!”) a fost inserată într-un titlu de la începutul filmului. Casa regală a sprijinit producţia cu fonduri şi cu participarea armatei. A doua producţie, realizată la centenarul Războiului, reprezintă primul film creat în perioada comunistă care îl arată pe regele Carol într-o lumină pozitivă. Rolul său a fost jucat tot de către regizorul filmului, de data aceasta Sergiu Nicolaescu. La 8 mai 2009 a avut loc premiera filmului "Carol I - Un Destin pentru România", tot în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Jurnal

Editura Polirom a restituit recent cititorului român jurnalul intim al regelui, tradus după manuscrisul original scris cu caractere gotice. Jurnalul include planurile pentru ţară cât şi planurile sale personale.

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:14 am

http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_I_al_Rom%C3%A2niei

Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc, România a câștigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:19 am

Regele Ferdinand I

http://casa-regala.blogspot.ro/search/label/Regele%20Ferdinand

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:20 am

Ferdinand I al României

Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Sinaia--Castelul Peleș) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_al_Rom%C3%A2niei

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:23 am

Carol al II-lea al României

http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_al_II-lea_al_Rom%C3%A2niei

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Sam Ian 12, 2013 11:23 am

Mihai al României

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_al_Rom%C3%A2niei

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mar Ian 15, 2013 11:12 am

Descoperă istoria românilor
Carol I – Principele de otel al Romaniei

http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5163868-carol-i-principele-de-otel-al-romaniei

Rigoare, sobrietate si tenacitate – acestea au fost cuvintele de ordine pentru primul rege al Romaniei. Inconjurat de o stralucita pleiada de oameni politici, Carol a facut istorie indeplinind destinul national al Romaniei: independenta si modernizarea. Comandant suprem al armatelor romano-ruse in asediul Plevnei din timpul Razboiului de Independenta (1877-1878), cu o contributie decisiva in acelasi razboi, Carol s-a incoronat rege in 1881, purtand cu nedisimulata mandrie coroana de otel turnata din metalul unuia dintre tunurile turcesti capturate la Grivita.

Un rege pentru Romania
Destinul i-a zambit Romaniei atunci cand doar un miracol a facut ca inlaturarea miseleasca a lui Alexandru Ioan Cuza de pe tronul reunit al Moldovei si Munteniei sa nu se transforme intr-un dezastru pentru toti romanii. Clasa politica romaneasca, in frunte cu guvernul provizoriu condus de prim-ministrul Ion Ghica, se vedea nevoita atunci sa infrunte actiunile in forta ale Miscarii Separatiste din Moldova si nemultumirile taranilor care credeau ca prin exilarea lui Cuza, Legea rurala din 14/26 august 1864 ( Lege prin care peste 400.000 de familii de tarani fusesera improprietarite cu terenuri agricole) avea sa fie anulata. Mai mult, situatia parea sa fi scapat complet de sub control in momentul in care Imperiului Otoman si-a masat o mare parte a efectivelor militare la sudul Dunarii, anuntand o interventie in forta sub pretextul ca Unirea Principatelor Romane nu era recunoscuta decat sub Alexandru Ioan Cuza.

Intr-o atare stare de fapt, singura salvare a Romaniei parea, asa cum chiar Cuza propusese, alegerea unui principe strain in fruntea tarii, un principe care sa aduca tara, prin originile si prin influenta sa, sub protectia marilor natiuni europene. Abil politician, I.C. Bratianu, artizanul aducerii pe tron al lui Carol I, ii cere sfatul lui Napoleon al III-lea, iar in urma intrevederii dintre monarhul francez si delegatia din Romania se anunta numele primului rege care ar fi urmat sa urce pe tronul de la Bucuresti... Filip al Belgiei, conte de Flandra. Membru al impozantei familii regale de Orleans, Filip ar fi reprezentat apropierea de Franta, sora mai mare a Romaniei - asa cum era vazuta in acea perioada - si ar fi putut aduce, in viziunea oamenilor politici ai vremii, influenta celei mai liberale Constitutii din lume, cea belgiana. Proiectul "Filip I de Romania" s-a dovedit insa un esec, contele de Flandra refuzand politicos oferta delegatiei romanesti. In fond, suveranul micului stat de la nordul Dunarii era inca supus Imperiului Otoman si era nevoit sa plateasca un greu tribut anual Inaltei Porti. Pentru un cap incoronat din Europa Occidentala o supunere fatisa in fata sultanului ar fi echivalat cu o dezonoare adusa intregii sale familii regale. Mai mult, Muntenia si Moldova erau tari cu o puternica influenta balcanica, standardele de viata ale vremii in cele doua principate fiind cu mult sub cele considerate decente intr-o natiune occidentala.

Intorsi la Palatul Regal Tuilleries din Paris, acolo unde se afla insusi Napoleon al III-lea, politicienilor romani, in frunte cu I. C. Bratianu, li se propunea un nou nume, de data aceasta german, cel al familiei regale de Hohenzollern. Astfel, in ciuda opozitiei unei parti a clasei politice de la Bucuresti, I.C. Bratianu calatorea la Dusseldorf chiar a doua zi, acolo unde il intalnea pe Printul Carol Anton de Hohenzollern, caruia ii inmana cererea de a trimite pe unul dintre cei patru fii ai sai pe tronul Principatelor Unite.

Cel mai potrivit pentru aceasta misiune s-a dovedit Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet, cel de al doilea fiu al printului prusac Carol Anton. Absolvent al Scolii de Cadeti din Munster si al Scolii de Artilerie din Berlin, Carol era un ofiter incercat, demn de originile sale prusace, care participase cu succes la cel de al doilea Razboi din Schleswig, razboi purtat intre Austria si Prusia pe de o parte si Danemarca. Disciplinat, calit in arta razboiului, abil diplomat, ofiter cu o larga apreciere in randul propriilor soldati, Carol isi manifestase din start intentia de a prelua tronul Principatelor, mentionand ca supunerea fata de sultan nu reprezenta un impediment atat de mare si ca acesta va fi inlaturat la momentul oportun. Romania isi castigase principele pe care si-l dorise, si asta spre surprinderea intregii Europe, care vedea mai degraba o apropiere a acesteia de Franta, decat de Germania.

Obligat, pentru a strabate o Austrie ostila, sa foloseasca un pasaport elvetian fals, pe numele de Karl Hettingen, nume ce amintea de castelul parintelui sau din apropiere de Saint Gallen, Carol ajunge la 8 mai 1866 la Turnu Severin. O zi mai tarziu, la Pitesti, semneaza primul document in calitate de suveran, gratiindu-l pe mitropolitul Calinic Miclescu, participant la manifestatia separatista din 3 aprilie de la Iasi. La 10 mai intra in Bucuresti, intampinat de peste 30.000 de locuitori la Baneasa, acolo unde primarul Dumitru Bratianu ii inmaneaza cheile orasului. In aceeasi zi, depune, in limba franceza, juramantul de credinta in calitate de domnitor, singurul cuvant pronuntat in romaneste fiind "jur". Cancelarul Bismark ii spusese la pornirea inspre Romania: "De ce sa nu incerci? Daca reusesti, cu atat mai bine pentru tine! Daca esuezi, o sa te intorci cu amintiri interesante". Spre meritul sau si al dinastiei, Carol I nu a esuat.

Independenta si primii pasi spre intregirea neamului romanesc

Asa cum declarase la Dusseldorf, in cercul restrans al diplomatilor romani, Carol I nu uitase promisiunea de inlaturare a dominatiei otomane din Principatele Romane si dobandirea independentei acestora. Un astfel de deziderat indraznet nu se putea realiza insa fara mobilizarea Marilor Puteri. Iar acest moment vine in 1876, atunci cand, la 11 august, Rusia mobilizeaza doua corpuri de armata si patru divizii in vederea iminentului conflict cu Turcia. In fapt, Imperiul Tarist nu se impacase niciodata cu influenta Inaltei Porti in Balcani, iar razboiul devenise inevitabil atata vreme cat niciuna dintre parti nu dorise o solutionare pasnica a conflictului. In acelasi timp, in Romania au loc primele masuri de intarire a armatei in vederea viitoarelor inclestari, iar prin Inaltul decret 1945 din 9 octombrie 1876, comanda suprema a armatei era incredintata Domnitorului Carol I.

Era evident, atat pentru domnitor, cat si pentru membrii guvernului, ca obtinerea independentei nu se putea realiza decat pe calea armelor, cu atat mai mult cu cat politica discriminatorie a Inaltei Porti fata de Romania - cea prin care se refuza dreptul romanilor de a-si bate moneda proprie, de a acorda decoratii, de a se numi "Romania" precum si catalogarea jignitoare la adresa tarii, cea de "provincie otomana privilegiata" - fusese aspru criticata printr-o scrisoare deschisa de catre ministrul de externe, Nicolae Ionescu. Astfel, la 4 aprilie 1877, Romania si Rusia semnau conventia prin care se permitea trupelor rusesti sa patrunda in Balcani spre viitorul teatru de razboi cu mentiunea speciala ca Tarul se obliga sa respecte drepturile statului roman, si sa mentina si sa apere integritatea teritoriala a Romaniei. La 12 aprilie 1877, tarul Alexandru al II-lea declara razboi Turciei dupa ce, cu doua zile in urma, la 10 aprilie 1877, Bucurestiul intrerupsese orice relatie diplomatica cu Inalta Poarta, actiune care se soldeaza cu puternice represalii otomane asupra localitatilor romanesti Giurgiu, Oltenita, Corabia, Bechet si Islaz. Drept raspuns, armata romana deschide focul de artilerie asupra Vidinului de la Calafat, la 28 aprilie 1877, iar la 10 mai, in acelasi an, era proclamata - la Bucuresti - independenta Romaniei.

Razboiul ruso-turc incepe dezastruos pentru armata tarista. Primul atac asupra Plevnei are loc la 8 iulie 1877, insa esueaza lamentabil, aducand pierderi grele trupelor comandate de Marele Duce Nicolae. Zece zile mai tarziu, cel de al doilea atac sufera aceeasi soarta. Este momentul in care Ducele Nicolae ii scrie in disperare de cauza domnitorului Carol I sa trimita trupele romanesti peste Dunare. La 20 august 1877, armata romana comandata de Domnitorul Carol I trecea pe podul de la Corabia si inainta victorios spre ceea ce avea sa fie cea mai grea lovitura pentru Imperiul Otoman, cucerirea Plevnei. De altfel, numarul ostasilor romani cazuti in sangerosul asediu asupra Plevnei este considerat cel mai mare din intregul razboi care a avut loc intre 1877-1878. Inconjurat, ranit la picior de un srapnel, Osman Pasa, generalul turc aflat la conducerea trupelor otomane, se preda neconditionat si ii inmana sabia sa ofiterului roman Mihail Cerchez, gest refuzat de acesta pana la venirea lui Carol I.

Ceea ce a urmat este istorie. Grivita I si II, Rahova, Smardan, Vidinul si celelalte fortificatii turcesti din Bulgaria au cazut rand pe rand in fata armatei ruso-romane comandate ireprosabil de Carol I. In semn de omagiu, abnegatia principelui avea sa ramana imortalizata peste timp de marele poet George Cosbuc: "Domnitorul a plecat la tabara indata ce s-a auzit ca rusilor le merge rau cu razboiul si ca li s-a pus Osman Pasa de-a curmezisul in drum. La tabara de la Calafat a plecat Domnul cam pe la inceputul lui iulie si a stat acolo vreo sase saptamani. Nu s-a mai intors acasa, dupa caderea Plevnei, El a fost intre ostenii sai si a indurat neajunsurile si greutatile razboiului douazeci si sase de saptamani, fara intrerupere. Mai bine de jumatate de an a zabovit pe campiile de lupta, batut de ploi si de vanturi, si primejduindu-si viata pentru binele tarii."

Dupa victorie, Carol s-a incoronat rege (in 1881), punandu-si pe frunte coroana de otel turnata din metalul unuia dintre tunurile turcesti capturate la Grivita la 30 august 1877. A adaugat Romaniei Dobrogea in 1878 si Cadrilaterul in 1913. Astfel, Carol I sadea semintele reintregirii tarii. A fost insa randul lui Ferdinand I, nepotul sau, sa implineasca destinul national al Romaniei, prin Marea Unire de la 1918.

O viata ca o lupta

Inconjurat de o stralucita pleiada de oameni politici: I.C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, P.P. Carp, Lascar Catargiu, Nicolae Ionescu, Titu Maiorescu, Ion I.C. Bratianu, Take Ionescu sau Nicolae Filipescu, Carol a facut istorie la propriu. Daca dobandirea independentei Romaniei a fost un act de mare eroism care i-a asigurat un etern loc in inimile romanilor, Regele de otel era constient ca adevarata lupta abia incepea. Era lupta pentru modernizarea unei Romanii care, pentru prima data dupa secole intregi, isi putuse afirma neatarnarea si identitatea nationala. Beneficiind de cea mai lunga domnie din istoria romanilor (1866-1914), Carol a lasat urmasului sau o Romanie cu o moderna retea feroviara, cu cel mai lung pod din Europa (podul de la Cernavoda), cu un port functional amenajat la Constanta si cu o resedinta de vara la Peles, demna de oricare tara moderna europeana. Cu sprijinul sau au activat si au modernizat invatamantul Spiru Haret, administratia - Vasile Lascar, iar apararea nationala - Nicolae Filipescu. Bucurestii, care se infatisau calatorului din 1866 ca un sat mai mare cu pretentii de urbe, erau in 1914 orasul Ateneului, al Palatului Postelor, al Palatului CEC, al Palatului Sturdza, al Cercului Militar National, al hotelului Athenee Palace si nu in ultimul rand al nou-construitului Palat Regal.

Sfarsitul vietii si al domniei sale a fost marcat insa de suferinta de a nu-si fi putut tine cuvantul dat imparatului Germaniei: acela de a alinia Romania in razboi alaturi de patria sa de origine. In urma Consiliului de Coroana de la Sinaia din 1914, acelasi consiliu care trebuia sa stabileasca partea alaturi de care Romania ar fi urmat sa intre in Primul Razboi Mondial, Carol I s-a vazut pus in fata unei alegeri sfasietoare: aceea de a lupta impotriva tarii sale de origine sau de a alinia Romania, impotriva vointei acesteia, intr-un razboi alaturi de Germania. Se spune ca tocmai durerea pricinuita de o asemenea alegere a fost cea care i-a grabit sfarsitul de la 10 octombrie 1914.

In urma sa ramanea o Romanie moderna, o tara a carei tranzitie de la balcanism catre o existenta comparabila cu cea a tarilor occidentale fusese pe cat inovatoare, pe atat de brusca. Si tot in urma sa ramanea un nume demn de paginile de aur ale istoriei... Carol I al Romaniei - Regele de Otel.

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mar Ian 15, 2013 11:50 am

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Carol_I_de_Hohenzollern-Sigmaringen

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 27 septembrie 1914, Sinaia), domnitorul Principatelor Unite Române, primul rege al României, membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române din 15 septembrie 1867. Sub domnia sa de 48 ani, cea mai lungă din istoria ţării, România şi-a cucerit Independenţa de stat, a devenit monarhie constituţională şi s-au pus bazele consolidării statului român modern. Carol I este considerat de majoritatea istoricilor cel mai mare om de stat al României, căci regimul politic pe care l-a promovat a asigurat dezvoltarea ţării noastre pe o linie democratică şi demararea unui amplu proces de modernizare a statului.

Pe plan intern, Carol I a cultivat un climat de ordine, disciplină şi rigoare, a stăruit pentru modernizarea structurilor economice şi a fost un arbitru al vieţii politice. Suveranul a arătat preocupare pentru dezvoltarea învăţământului, a culturii, precum şi pentru formarea tinerei generaţii de intelectuali . Pe plan extern, a acţionat pentru afirmarea autonomiei şi întărirea prestigiului internaţional al statului. În timpul Războiului pentru Independenţă, Carol a avut cele mai importante merite în desfăşurarea operaţiunilor militare .

Cei 48 de ani de domnie a lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese a României în plan economic, social, administrativ, politic, cultural. Sistemul de guvernare stabilit prin Constituţia din 1866 a introdus în ţara noastră regimul monarhiei constituţionale, care a evoluat pe o linie democratică.

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mar Ian 15, 2013 11:52 am

http://www.eroiiromanieichic.ro/?p=4257

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mar Ian 15, 2013 11:55 am

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mar Ian 15, 2013 12:13 pm

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mar Ian 15, 2013 12:15 pm

Subiect: Re: Regii si Reginele Romaniei Mar Ian 15, 2013 12:16 pm