Piele de magar

de Charles Perrault


A fost odata ca niciodata un rege bun si iubit de supusii sai. Avea o sotie frumoasa si se intelegeau ca nimeni altii. Nu trecu mult timp si regina nascu o fata frumoasa,dragalasa si desteapta. In palat domnea intelegerea si armonia si toti supusii erau multumiti de bunastarea pe care le-o oferea regele lor. Multi vizitatori erau mirati de faptul ca in grajdurile largi si bine ingrijite ale palatului se afla un magar cu urechile lungi. Magarul acela avea un talent deosebit, isi umplea culcusul cu bani de aur peste noapte si a doua zi slujitorii ii adunau punandu-i in vistieria statului.
O veste cumplita lovi regatul. Regina se imbolnavi si-l chema la capataiul ei pe rege pe care-l puse sa promita ca se va recasatori. Regele plin de durere nici nu vru sa auda de acest lucru, dar regina insista spunandu-i ca ea-i daruise numai o fetita si ca regatul sa dainuie in bunastare trebuie sa aiba mostenitori baieti. Muri regina lasand regele prada durerii si deznadejdii.
Trecu vreme indelungata si sfatul tarii ii ceru solemn regelui sa se recasatoreasca. Acesta nici nu vru sa auda dar se lasa convins de ministrii sai care-i argumenta ca daca nu va avea si alti mostenistori, fata lui se va casatori si va pleca in alt regat si dupa moartea lui regatul se va distruge fiind atacat de vecini. In cele din urma dadu sfoara in tara dar nici una din cele propuse de sfat nu avea chipul mai frumos ca al raposatei lui regine. Ii incolti in minte un gand pacatos vazandu-si fiica cat de frumoasa se facuse si se hotari s-o ceara de sotie. Fata cand auzi ii cazu in genunchi si cu lacrimi fierbinti il ruga sa renunte la gandul acesta.
Intre timp regele a fost la un vrajitor ca sa-l intrebe daca sotia lui din imparatia umbrelor ar fi de acord cu aceasta casatorie si vrajitorul fara sa clipeasca ii spuse ca e intru totul de acord. Disperata printesa se duse la nasa sa, Zana Liliacului care o sfatui sa-i ceara tatalui sau sa-i faca o rochie de culoarea timpului, pe care regele i-o darui pe data, apoi sa-i faca o rochie de culoarea lunii dar si aceasta dorinta ii fu indeplinita, apoi ii ceru o rochie de culoarea soarelui si o primi si pe aceasta. In cele din urma ii spuse sa-i ceara pielea de la magarul cu urechi lungi. Regele nici nu clipi si-i indeplini si aceasta dorinta. Zana Liliacului o povatui sa se imbrace in pielea de magar si sa plece in lumea larga sa i se piarda urma. Ii mai dadu si o bagheta magica care ii putea oferi rochii si bijuterii atunci cand va avea nevoie. Strabatuse sapte mari si sapte tari si pe unde trecea oamenii o priveau cu scarba si dezgust din cauza pielii de magar. Ajunse la o ferma de animale unde fu primita sa se odihneasca si apoi i se dadu in grija oile si curcile.
La o zi de sarbatoare pe cand se afla in camaruta ei se spala si cu ajutorul baghetei se imbraca in rochia de culoare timpului. In dreptul ferestrei se opri printul acelui regat pe cand se afla la vanatoare si se indragosti pe loc de faptura minunata pe care o vazu. Ajuns la palat cazu la pat bolnav si nici un medic regal n-a fost in stare sa le spuna parintilor care-i cauza. Printul le spuse ca vrea ca Piele de Magar sa-i faca o prajitura si sa i-o aduca personal. Fata cand auzi isi facu baie se imbraca curat si se apuca sa indeplineasca dorinta printului. Cand a fost gata isi trase peste rochia frumoasa pielea de magar si se infatisa in fata printului care manca prajitura cu pofta si fu cat pe aci sa se inece cu un inel (pesemne ii cazuse fetii cand a framantat aluatul). Deodata parca se simtea mai bine motiv pentru care regele si regina insistara ca printul sa se insoare cat mai repede. Acesta fu de acord dar conditia era ca aleasa inimii lui sa fie aceea caruia i se va potrivi inelul gasit in prajitura. Si uite asa inelul facu inconjurul regatului fiind probat de toate fetele de maritat dar fara nici un rezultat. Fu chemata si Piele de Magar la palat si inelul i se potrivi pe degetul fin de la mana alba si delicata care-i iesi din oribila piele de magar.
Facura nunta mare unde fu invitat si tatal printesei care a venit cu cel mai mare alai dintre toti regii. Printesa alerga spre el plina de emotie si-l imbratisa cu multa drag. Si asa au trait fericiti si posibil sa mai traiasca si in zilele noastre.

povestita de Rush

Minunate povestile rush , imi aduc aminte de anii copilariei ! Sint bine venite , am sa le citesc si eu nepotelului meu !

Ma bucur ca iti plac povestile, sa stii ca le citesc si le povestesc cu drag pentru voi !

Pestisorul de aur
de A. S. Puskin
povestita de Rush

A fost o data ca niciodata un pescar batran, care locuia impreuna cu sotia sa in apropierea tarmului unei mari indepartate. Bordeiul lor era neingrijit si darapanat, iar batranul, slabit de povara anilor, abia isi mai ducea zilele.Nevasta lui era o femeie tare rea, infumurata si certareata, mereu nemultumita. In fiecare zi se plangea de viata grea pe care o duceau si-l facea vinovat pe barbatul ei. Intr-o buna zi, pescarul isi arunca undita in apa, nadajduind sa prinda cat mai mult peste. Trecu o buna bucata de vreme de cand statea chircit cu undita in mana. Deodata, insa se petrecu o minune: prinse un pestisor mic, din cale afara de frumos si de stralucitor. Nu mai vazuse ceva asemanator: era poleit cu aur. Pestisorul vorbea cu glas de om si ii ceru pescarului sa-l lase in viata si sa-l arunce in apa. Pescarul era un om bun, insa ii era teama ca il va certa nevasta,daca se va intoarce si de asta data fara peste acasa dar In cele din urma, se hotari sa-l lase sa se intoarca in imparatia apelor. Pestisorul, drept rasplata, ii promise pescarului ca-i va indeplini trei dorinte. Insa batranelul, nu mai credea in minuni. Isi spuse doar ca l-ar fi maniat pe Dumnezeu daca nu ar fi crutat viata micului pestisor.

Cand se intoarese acasa si nevasta il vazu cu traista goala il certa mai rau ca in alte dati dar batranelul ii povesti ce i se intamplase si femeia il trimise pe data inapoi sa-i ceara pestisorului sa-i indeplineasca o dorinta.

Ajuns la tarmul marii il striga pe pestisor care veni imediat si-i povesti ce i se intamplase cu nevasta apoi il ruga sa-i dea o covata noua si mai mare decat cea pe care o avea si pestisorul ii indeplini dorinta. Batranelul se intoarse acasa si gasi in curtea casei o frumusete de covata.

Lacoma din fire femeia se puse pe tipat si pe zbierat sa se duca inapoi la malul marii sa-i ceara pestisorului o casa noua si impodobita in locul acesteia mici si saracacioase. Omul cu frica de Dumnezeu si timid si rusinos din fire pleca iar, dar cu teama ca pestisoul se va supara pe el cand va auzi ce-i va cere. Cu rusine il chema pe pestisor care ii indeplini si aceasta a doua dorinta si cand se intoarse acasa gasi o frumusete de casa, mare si incapatoare. Dar nici de data asta nevasta nu fu multumita. Il trimise pe batranel la pestisor sa-i ceara un palat. Pestisorul ii indeplini si aceasta a treia dorinta plictisit de lacomia lor. Se intoarse acasa si gasi un palat si nevasta-sa imparateasa care-i spuse ca unei slugi sa plece sa-si caute norocul in alta parte.

Pleca batranelul de la palat si nestiind incotro s-o apuce a ales sa se duca la tarm unde il striga pe pestisor si spre mirarea lui acesta aparu. Mosneagul ii povesti intamplarea si il ruga sa naruie palatul sa faca sa dispara bogatiile, sa gaseasca vechea lor casuta si pe nevasta lui vesnic nemultumita.