\



Uleiul de masline – medicament pretios si aliment ideal !

Poseidon, zeul marii, si Atena, zeita pacii si a intelepciunii, isi disputau acelasi oras proaspat nascut pe pamantul Aticii. Pentru a pune capat discordiei, Zeus a decis ca orasul sa fie dat acelui zeu care le va oferi oamenilor cel mai de folos dar.
Poseidon a lovit cu tridentul o piatra si din ea a tasnit apa sarata. Atena a impuns pamantul cu sulita si a rasarit un maslin.
Oamenii au fost atat de incantati de fructele pomului incat Zeus i-a dat Atenei orasul, si orasului numele Atenei. De atunci, maslinul a devenit simbolul intelepciunii si al pacii.
Chiar si acum, se spune ca in locul unde legenda s-a nascut, este un maslin. Potrivit lui Homer, maslinul creste pe pamantul Greciei de mai bine de 10.000 de ani. De-a lungul timpului, maslinul si-a daruit frunzele pentru ca din ele sa-si faca lauri victoriosii din intrecerile sportive dar si cei din sangeroasele razboaie, iar uleiul din fructul sau a uns cele mai nobile capete ale istoriei.

Coroanele si ramurile de maslin, emblemele binecuvantarii si ale puritatii, erau oferite zeitatilor si imparatilor: cateva au fost gasit si in mormantul lui Tutankhamon. Pomul era considerat sacru iar potrivit legii regelui Solon, oricine ar fi incercat sa distruga un maslin era aruncat in exil sau ucis pe loc. Astazi, din pamant isi trag seva peste 800 de milioane de maslini. Cea mai mare productie de maslini se gaseste in tari precum Spania, Italia, Franta, Grecia, Tunisia dar nu raman in urma nici state ca Turcia, Portugalia, Peru, Brazilia, Australia, Noua zeelanda si California. Soare, piatra, seceta, tacere si solitudine – sunt cele cinci ingrediente care, potrivit traditiei italienesti, creaza habitatul ideal pentru maslini.
Un maslin poate ajunge pana la varsta de 2.000 de ani. Incepe sa fie roditor dupa primii 4 – 8 ani de viata.

“Aurul lichid” previne aparitia cancerului

Homer il numea aurul lichid. Stralucirea lui mistica a iluminat istoria. Picaturi din el s-au prelins pe oasele sfintilor si martirilor si prin gaurile mormintelor lor. Uleiul de masline a fost mereu plasat undeva intre mancare si medicament. Hipocrate, parintele medicinii moderne, recomanda sucul de masline proaspete pentru tratarea bolilor cronice iar maslinele pentru vindecarea de ulcer. In Evul mediu era folosit pentru a trata problemele ginecologice iar in tarile din zonele mediteraneene era folosi ca tratament pentru durerile de ureche, ca purgativ, in special la copii; de asemnea era folost pentru tratarea durerilor de stomac, gastrite, ulcere gastroduodenale. Astazi, cercetarile moderne demonstreaza stiintific binefacerile acestor obiceiuri.

Uleiul de masline este singurul ulei vegetal care poate fi consumat asa cum este: proaspt stors din fruct. Proprietatile benefice pe care le are asupra sanatatii se datoreaza continutului ridicat de acizi grasi mononesaturati si substante antioxidante. Studiile au aratat ca uleiul ofera protectie impotriva bolilor de inima, este foarte bine tolerat de stomac si ajuta la combaterea ulcerului si a gastritei. S-a demonstrat ca la oamenii care consuma aproximativ 25 ml (cam 2 linguri) de ulei de masline in fiecare zi, timp de o saptamana, se observa o reducere considerabila a colesterolului si un nivel ridicat al compusilor antioxidanti din sange. Cercetatorii spanioli recomanda includerea acestui ulei in dieta zilnica pentru prevenirea cancerului de colon iar cei din Chicago afirma ca dieta mediteraneeana, bogata in ulei de masline, reduce riscul aparitiei cancerului la san.

Tipuri de ulei de masline

Uleiul de masline provine doar de la maslinele verzi. Aroma, culoarea si consistenta variaza, ca si in cazul vinurilor fine, datorita diferitelor soiuri de masline, locatiilor si climei. Uleiul de masline provenit de la micii producatori este considerat a fi foarte bun si are pretul asemenea celor mai fine vinuri. Producerea uleiului incepe prin transformarea fructelor de maslin in pasta. Aceasta pasta este apoi malaxata, pentru ca picaturile microscopice de ulei sa se concentreze. Uleiul este extras prin presare, metoda traditionala, sau prin centrifugare, metoda moderna. Dupa extractie, substanta solida ramasa contine inca o cantitate mica de ulei. Astfel, uleiul de masline se paote clasifica in:

Uleiul de masline extra-virgin. Provine din prima presare a maslinelor. Are o aciditate nu mai mare de 0.8% si este considerat a avea un gust superior. Cele mai multe uleiuri de masline sunt extravirgine doar pe eticheta.
Uleiul virgin este produs prin folosirea metodelor fizice si fara nici un fel de tratament chimic. Aciditatea este mai mica de 2% si are un gust bun. Rafinat inseamna ca uleiul a fost tratat chimic pentru neutralizarea gustului puternic (caracterizat ca fiind un defect) si a continutul de acizi.
Uleiul rafinat este considerat ca fiind de o calitatea mai slaba decat cel virgin.
Uleiul in bucatarie

Uleiul de masline este ideal pentru prajit. Incalzit, nu suporta modificari de structura si isi pastreaza valorile nutritive mai bine decat alte uleiuri. Are punctul de fum (de ardere) la 210 grade Celsius, substantial mai ridicat decat temperatura ideala pentru prajit – 180 grade Celsius. La aceasta temperatura, grasimile care au un punct de fum mai scazut, precum untul, se descompun si devin toxice. Un alt avantaj pentru a folosi la prajeli uleiul de masline este ca formeaza o crusta microscopica pe suprafata mancarii, ceea ce impiedica patrunderea substantelor nocive generate de procesul prajirii si imbunatateste savoarea mancarii.
Uleiul de masline poate fi refolosit de pana la cinci ori, cu conditia sa fie turnat in cantitate suficient de mare in tigaie (daca se pune o cantitate mica, se va arde foarte usor, iar mancarea va fi facuta in exterior, dar ramane cruda in interior).
Ca si vinul, uleiul de masline se degusta

1. Turnati putin ulei de masline (aproximativ o lingura) intr-un pahar micut. Acoperiti paharul cu o mana, agitati delicat paharul cu cealalta mana, pana cand uleiul a atins intrega suprafata interioara a paharului. Incalziti paharul cu palma pana cand ajunge la temperatura corpului. Aprecierea unui ulei de masline bun incepe cu observarea culorii si a consistentei. Uleiul NU ar trebui sa fie limpede sau alb (ceea ce indica faptul ca uleiul a fost rafinat, nu provine deci din prima presare). Culoarea unui ulei bun poate fi orice nuanta intre galben verzui si verde deschis.

2. Ridicati paharul la nas si trageti aer in piept rapid si puternic de trei ori. Uleiul de masline are, ca si vinul, diverse arome. Incercati sa analizati aroma.

3. Gustul: sorbiti o cantitate mica – aproximativ 10 picaturi. Nu inghititi. Plimbati uleiul prin gura pentru aproximativ 6 secunde si apoi scuipati-l (incepatorii ar fi bine sa stie ca nu trebuie sa nu scuipe uleiul prea brusc). Uleiul trebuie sa atinga toate zonele gurii pentru ca toate gusturile si senzatiile sa fie remarcate. Doar un ulei extra-virgin de o calitate slaba va lasa in gura un gust dupa ce este eliminat.

Un ulei de o buna calitate va lasa gura curata, fara nici o urma de senzatie. Gustul ar trebui sa fie unul iute si se recunoaste de obicei, la finalul degustarii (ca si vinul, uleiul de masline are un gust de inceput, unul de mijloc, perceput cu cerul gurii si un gust de final). Daca sunteti la prima degustare de acest gen, cu siguranta va vor da lacrimile si poate veti avea chiar senzatia de tuse. Uleiul de masline nu are un gust usor, light, este o substanta viscoasa care acapareaza papilele gustative si ameninta sa sufoce limba.
Intre degustarea diverselor tipuri de ulei, beti multa apa si mancati o bucata de paine petru a va curata gura. Nu vin, doar apa!

Feriti-l de lumina si caldura!

Aerul, caldura si lumina provoaca rancezirea uleiului. Temperatura ideala la care trebuie pastrat este de 14ºC. Daca aveti o pivnita pentru pastrarea vinului, puteti stoca acolo cantitatile mari de ulei si pastrati pentru bucatarie doar o cantitate mica.
Cand ingheata sau sta in apa rece, uleiul poate deveni tulbur sau chiar se poate solidifica. El revine la culoare initiala in momentul in care este incalzit. Sticla colorata, portelanul sau otelul inoxidabil sunt cele mai bune materiale pentru pastrarea uleiului. Nu trebuie folosit niciodata in acest scop plasticul sau metalele care reactioneaza chimic.

Fructul tinereţii veşnice – ZMEURA





Zmeura este recunoscută în lume ca fiind acel fruct-bijuterie compus din bobiţe de culoarea rubinului, îmbinate în mod măiestrit şi dăruite cu o aromă inconfundabilă, precum şi cu nişte calităţi terapeutice cu totul speciale.
Se presupune că locul de naştere al zmeurei ar fi undeva în estul extrem al Asiei, de unde a fost adusă, cu nu mai puţin de patru-cinci mii de ani în urmă, în Europa. În prezent, sunt cunoscute nu mai puţin de 10 specii de zmeură, care au la rândul lor câteva zeci de varietăţi fiecare, însă cea mai cunoscută este Rubusidaeus, numită şi zmeura europeană sau zmeura euro-asiatică, din care se pare că derivă majoritatea celorlalte specii. Zmeura europeană creşte spontan şi la noi în ţară, iar dovezile arheologice au arătat că era consumată şi, posibil, folosită şi în scopuri terapeutice, încă de acum trei milenii. România este un producător important de zmeură în Europa dintr-un motiv legitim: calitatea. Zmeura noastră are un parfum, un gust şi o acţiune terapeutică cu totul excepţionale.
 
Fructele de zmeură de pădure sunt o adevărată colecţie de minerale: mangan, magneziu, calciu, zinc, potasiu, fosfor, toate în forme uşor asimilabile, plus vitaminele A, B1, B2, D si P, dar mai ales vitamina C, prezentă în cantităţi impresionante. Numai din această enumerare ne putem da seama că zmeura este un adevărat izvor de sănătate, fiecare fruct al său fiind o variantă naturală extrem de reuşită a suplimentelor de vitamine şi minerale care se găsesc în farmacii. Trebuie spus, însă, că aceste substanţe vindecătoare pot fi asimilate exclusiv din zmeura proaspătă şi, într-o măsură ceva mai mică, din cea congelată, nu însă şi din cea preparată termic.
 
Doza minimă pentru a obţine beneficii de pe urma administrării acestui fruct, potrivit nutriţioniştilor, este de 150 de grame pe zi. De altfel, aceasta este porţia zilnică minimă recomandată de nutriţionişti, fie că este vorba de zmeură, fragi, vişine, cireşe sau căpşuni. Pentru a vindeca însă anumite afecţiuni, este necesar să se mărească doza şi să se stabilească un anumit interval de timp de administrare. Cu alte cuvinte, e nevoie de o cură.
Cura cu zmeură. Se consumă înainte de fiecare masă, 150-300 g de fructe pe stomacul gol, vreme de 12 zile la rând. Nu se mănâncă apoi nimic, minimum o oră. Asocierea cu zahăr anulează efectul binefăcător al zmeurei în diabet şi în ulcer.
Ceaiul de zmeură. Se culeg vârfurile tufelor de zmeură, adică fructe cu câteva frunzuliţe, făcându-se din ele mici bucheţele, care se pun în locuri foarte bine aerisite. După uscare, se mărunţesc şi se folosesc la obţinerea unui ceai aromat, cu proprietăţi vindecătoare excepţionale: 1-2 linguriţe de plantă mărunţită se pun înt-ro cană de apă clocotită şi se fierb 1 minut la foc mic, apoi se lasă 15 minute să se răcească şi se filtrează. Se consumă 2-4 căni pe zi.
 
Zmeura, în diverse tratamente
Afecţiuni pulmonare, sensibilitate la răceli, răguşeală - se consumă sirop de zmeură, 4-6 linguri
zilnic. Acest sirop, precum şi ceaiul de zmeură îndulcit cu miere, este un remediu salvator pentru persoanele care îşi solicită foarte mult corzile vocale-profesorii, cântăreţii, conferenţiarii. La copiii cu sensibilitate la bronşită, cu amigdalite recidivante, o cură la munte, în care se consumă zilnic zmeură, are efecte benefice uimitoare.
 
Îmbătrânire prematură - Pentru a beneficia de efectul antioxidant al zmeurei, trebuie consumate zilnic 150 de grame din acest fruct, în cure de măcar 7 zile. În prelungirea curei cu zmeură, se pot consuma şi alte fructe ale verii, cu efecte similare, cum ar fi coacăzele roşii, afinele sau murele.
Constipaţie - Cura cu zmeură este unul din cele mai simple şi cele mai eficiente mijloace pentru a scăpa de constipaţie. Se consumă cu 30 de minute înaintea micului dejun şi a cinei câte o porţie consistentă, de minimum 100 de grame de zmeură, eventual amestecate cu puţină miere lichidă şi câteva linguri de iaurt. Tratamentul durează măcar 10 zile şi poate fi reluat după o pauză de 4 zile, dacă simţim nevoia.
Arsuri gastrice, ulcer gastro-duodenal – se face cura cu zmeură vreme de 12 zile, fructele fiind consumate simplu, fără zahăr sau miere. În perioada de toamnă şi primăvară, se va bea regulat ceaiul de zmeură – minimum 2 căni pe zi, frunzele sale având efecte cicatrizante şi antiacide foarte bune.