Iubiri pierdute in filele timpului... Cupluri celebre din toate timpurile

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Iubiri pierdute in filele timpului...
Cupluri celebre din toate timpurile

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

iata ca desi in afara de iubirea celebra dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle,se pare ca in istoria geniilor din tara noastra a mai existat si o alta mare idila dintre George Enescu si o printesa din vremea respectiva...si iata cum istoria il contrazice pe Octavian Paler,care spunea la un moment dat"arata-ti-mi una, doar o singura poveste de iubire la romani precum cea a lui Tristan si Isolda"....nu stiu daca o spunea in necunostinta de cauza ci doar pentru ca sesiza si el cum ca dupa instaurarea comunismului si spiritul romanilor a devenit mai gol si mai rece,si din pct.meu de vedere, iubirea nu reprezinta decat o anume felie de varsta si doar cat femeia are un aspect fizic placut,in rest ea trebuie sa-si traiasca si sa-si duca pe umeri povara destinului ce-i atribuie rolul doar de mama,gospodina si bunica...daca se intimpla sa fie cumva inteligenta,asta nu inseamna nimic...fusta ramane acesoriul principal prin prisma in care este vazuta,care la o varsta frageda,este privita cu adulatie a ce descopera privirii masculine,iar mai tarziu la maturitate,lungimea ei de fapt sublinieaza mintea scurta in acceptiunea unor "dotati "masculi ce se cred zei pe pamant..si doamne daca s-ar vedea si ei mai tarziu[caz in care nu au buzunarele si conturile pline de bani...le-ai plange de mila...insa asta e..traim in Romania si vorba cuiva..."asta ne ocupa tot timpul"!...dar sa las istoria sa vorbeasca...
deci..copy-paste:)...
"Iubirea dintre Maruca Cantacuzino si George Enescu a fost una tulburatoare, de natura sa impresioneze, sa emotioneze. Prima intalnire a celor doi a avut loc la o receptie data in cinstea ministrului Spiru Haret.Enescu avea 19 ani, iar Maruca Rosetti Tescani, era cu 12 ani mai in varsta decat el, frumoasa, eleganta, gratioasa, de-o fermecatoare inteligenta, casatorita la vremea aceea cu Mihai Cantacuzino, de formatie jurist.
Mariajul celor doi era mai mult de convenienta, Maruca incercase de mai multe ori sa scape din ghearele unei casatorii obosite, aproape imposibile.La mijloc doi copii, Alice, poeta, si Constantin,cunoscut pilot de aviatie.
Enescu, un tanar ambitios, adulat si apreciat de regina Elisabeta care il invitase sa dea concerte in saloanele de la Peles si Palatul Regal.
Dupa 8 ani de la prima lor intalnire, Enescu avea sa o revada in parcul Castelului Peles. Iubirea lui mai profunda si apasatoare pentru Maruca, dominanta,obsesiva.
Printesa raspunde iubirii sale, si ,,arhiveaza frumusetea relatiei ascunse in sutele de epistole primite. Au loc intalniri la ceas de taina.O iubire, dupa cum avea sa marturiseasca chiar ea, care a durat o jumatate de secol.Prin concertele sale repetate in cinstea iubitei sale organizate la Palatul Cantacuzino , Enescu risca sa ajunga un biet cantaret de curte.Insa iubirea pentru printesa era mare&Concertele lui in strainatate erau un succes.In anul 1928, in plina iarna, in apropiere de Calimanesti, Mihai Cantacuzino moare intr-un stupid accident de automobil.Vaduva, Maruca nu renunta la titlul sau de printesa, nici la numele de Cantacuzino.Se retrage dupa moartea sotului sau intr-o casuta modesta.Ceva mai tarziu, il cunoaste pe filozoful Nae Ionescu.Aventura vietii ei dupa 7 ani se termina scandalos , este consolata de Cella Delavrancea, devenita una din confidentele sale de suflet si cea mai buna prietena . Nae insurat, insa cu un deschis apetit pentru aventura, cu doi copii, nu se ancoreaza in relatia sincera si serioasa la care visa Maruca. Este cunoscut in cercurile inalte frecventate de Carol al II-lea, Aristide Blank (primul sot al Cellei Delavrancea, de meserie bancher) si Nicolae Malaxa, bogatasul Romaniei antebelice si interbelice.Noptile pierdute la cazinoul din Sinaia, promisiunile romantate facute Marucai, fac din el un personaj aproape dezgustator,suficient,arogant, exact tipul de barbat la care nicio femeia nu ar visa.Si totusi, Maruca spera ca el sa puna punct onorabil unei casatorii consumate. Acest lucru nu se intampla si, intr-un acces de tristete si durere, isi da foc.Enescu o salveaza din ghearele mortii, o ingrijeste.La 57 de ani, arsa, aproape desfigurata,accepta sa devina sotia lui, in cele din urma.Nasii lor de cununie vor fi CELLA DELAVRANCEA si sotul sau Filip Lahovari.Comunistii le confisca vila Vernescu si Palatul Cantacuzino.Cei doi aleg calea exilului, destinatia Paris, preferand sa traiasca modest intr-un apartament din Rue de Clichy.Sanatatea lui Enescu se agraveaza, nu mai poate canta la vioara,obtine venituri din ce in ce mai modeste, lucreaza ca sef de orchestra.Se stinge din viata, in anul 1955.Printesa MARUCA ramane singura, indurerata, cu propriile sale amintiri care nu au mai ajutat-o nici macar sa traiasca.Se stinge si ea in 1969.Pe piatra funerara din cimitirul Père Lachaise Paris, este scris: George Enescu si Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescanu .
Marele muzician George Enescu a cutreierat intreaga lume, fiind aplaudat in loate marile capitale, la concertele pe care le-a dat. A fost o celebritate mondiaia : compozitor, violonist, dirijor, pianist. Si-a iubit tara pina in ultima clipa a vietii sale si a dorit ca ramasitele-i pamintesti sa fie ingropate in Moldova ."

http://ryana-atalltimes-ryana.blogspot.com/2010/07/despre-iubiri-pierdute-in-filele.html
http://ryana-atalltimes-ryana.blogspot.com/2010_06_01_archive.html

Impresionanta poveste, si recunosc ca nu o stiam, poate mai aducem asemenea povesti poate nu neaparat triste dar sa fie adevarate !
Sau mai stii, chiar traite de noi !

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

rush a scris:: Impresionanta poveste, si recunosc ca nu o stiam, poate mai aducem asemenea povesti poate nu neaparat triste dar sa fie adevarate !
Sau mai stii, chiar traite de noi !

in general marile povesti de dragoste sint triste , au un deznodamint trist , mai rar sa aibe un final fericit !

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

ISTORII DE AMOR Gelosul Eminescu şi frumoasa lui muză blondă: iubire înecată într-o sticlă de otravă

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/bucuresti/istorii-amor-gelosul-eminescu-frumoasa-muza-blonda-iubire-inecata-intr-o-sticla-otrava-1_50bde9197c42d5a663cfc8b8/index.html
http://adevarul.ro/news/bucuresti/istorii-amor-gelosul-eminescu-frumoasa-muza-blonda-iubire-inecata-intr-o-sticla-otrava-1_50bde9197c42d5a663cfc8b8/index.html#

În noiembrie 2010, dispărea sub lama buldozerelor casa din Bucureşti în care s-au iubit cei mai celebri îndrăgostiţi din literatura română. 121 de ani mai devreme, povestea lor amară de amor se încheia la fel de zguduitor: Veronica a înghiţit o sticlă plină de otravă, la fix 50 de zile după ce Eminescu se prăpădise de boală. Aveau amândoi 39 de ani.
„Îngerul blond” al lui Eminescu a fost Veronica Micle, o doamnă frumoasă, cu părul lung şi bălai şi ochii albaştri. S-au cunoscut la Viena, în 1872, la vârsta de 22 de ani, pe când el era student la filozofie, iar ea, căsătorită deja de opt ani şi mamă a doi copii, venise pentru a-şi trata o boală de piele. Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au început timid, în capitala austroungară, o relaţie de amor ce avea să fie condimentată, în următorii 17 ani, cu multă pasiune, intrigi, despărţiri şi reîmpăcări demne de telenovelele din zilele noastre. Câţiva ani mai târziu, Veronica rezuma astfel momentul întâlnirii, în poemul „M-am gândit”: „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut, Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut! Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu, Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu” („M-am gândit...”, 1883) Zăpăcit de-a dreptul de imaginea Veronicăi, Eminescu va compune în următorii cinci ani poeme de amor influenţate de chipul „îngerului blond”.

S-a căsătorit cu profesorul ei, la 14 ani De altfel, în perioada 1874-1877, aflându-se la Iaşi ca director al Bibliotecii Centrale, Eminescu era o prezenţă constantă la seratele literare ale Veronicăi Micle. În acelaşi timp, bârfele despre întâlnirile lor romantice prin oraş şi intimităţile care depăşiseră cu mult limitele dintre o femeie căsătorită şi un tânăr artist, neconfirmate oficial însă niciodată, încep să curgă şi să învenineze casa Micle. Se spune chiar că nu de puţine ori, Ştefan Micle, soţul cu 30 de ani mai în vârstă al Veronicăi, a primit scrisori în care anonimi îi relatau escapadele soţiei. De fapt, casnicia Veronicăi cu Stefan Micle a fost o convenţie instituită de mama ei, pentru a izbuti în viaţa, când fata avea numai 14 ani. Micle îi era rector la o şcoală de elită din Iaşi, unde ea învăţa. Aşa s-au cunoscut, lui i-a picat cu tronc, fiind foarte frumoasă şi având talent scriitoricesc. Iar mama ei, o moaşă cu atestat universitar, a obligat-o să-şi lege destinul de al lui. Probleme mari cu banii În 1879, toate acestea aveau să se termine, o dată cu moartea lui Ştefan Micle. Ceea ce ar putea părea o uşurare pentru dragostea dintre cei doi amanţi, avea însă să se transforme într-o iubire chinuitoare din motive cât se poate de pragmatice: banii şi distanţa. Ea nu a reuşit decât după câţiva ani să obţină pensie de urmaş, iar el a trebuit să se mute la Bucureşti. Au avut un copil care s-a născut mort În toamna lui 1879, Veronica şi Eminescu au petrecut împreună aproape două luni în Bucureşti, iar în primăvara anului 1880 vorbeau pentru prima dată de posibilitatea căsătoriei. Problemele financiare şi opoziţia de care s-au izbit în societate vor zădărnici însă planul îndrăgostiţilor, iar până în toamna anului 1881 relaţiile dintre ei se vor răci.

„Draga mea Veronică, Ca eu să nu-ţi scriu e de înţeles. Bolnav, neputând dormi nopţile şi cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziţie de a-ţi scrie ţie, căreia aş vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple. Dar tu care ai timp şi nu eşti bolnavă să nu-mi scrii e mai puţin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociţi din lume. Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuieşti, tu rămâi cum ai fost şi scrie-mi. Tendinţa mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduinţele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată. (…)Sunt atât de trist şi e atât de deşartă viaţa mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi pe Emin Scrie cu degetele pe cari le sărut” Februarie 1880 – Corespondenţa Mihai Eminescu – Veronica Micle Din cele două luni de iubire cu Eminescu la Bucureşti, din toamna anului 1879 ar fi apărut chiar şi un copil, menţionează fiica Veronicăi câţiva ani mai târziu, copil care însă s-ar fi născut mort. Luni de amor pe Buzeşti, nr 5 Flacăra iubirii s-a reaprins în 1882, când Veronica a revenit la Bucureşti, iar cei doi au locuit câteva luni în imobilul de pe strada Buzeşti, nr. 5.

Zadarnic a încercat ea să-l convingă să se căsătorească: opoziţia prietenilor lui şi depresia care deja îl stăpâneau pe Eminescu au blocat orice demers în acest sens. „Draga mea Veronicuţă, Sunt cinci ceasuri de dimineaţă şi eu, luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârşit câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine, pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă şi tristă totodată şi aş vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă... pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb şi rotund şi frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci în acest moment tu dormi dusă, în pătuţul tău aşternut desigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare şi gândesc la tine. Dormi şi nu te trezi, draga mea Nicuţă, că eu te păzesc tocmai de aici” Corespondenţa Mihai Eminescu – Veronica Micle Maiorescu, Slavici şi Macedonski s-au opus căsătoriei cu Veronica Într-un interviu acordat reporterilor „Adevărul de Seară”, criticul şi istoricul Dumitru Vatamaniuc, membru al Academiei Române, cel care a studiat opera lui Eminescu vreme de trei decenii, a descris unele dintre motivele pentru care Eminescu a evitat căsătoria. „Şcoala la care învăţa Veronica i-a intentat un proces lui Titu Maiorescu pentru că ar fi avut o relaţie cu una dintre eleve, iar Veronica a depus mărturie, ca martor şi colegă, în acest scandal, motiv pentru care Maiorescu nu a doar că a contestat ulterior relaţia cu Eminescu, dar a încercat să se răzbune pe toate căile pe ea pentru asta”, Dumitru Vatamaniuc, critic şi istoric. În toate aceste scandaluri, în care nu doar Maiorescu a încercat să-i despartă, ci şi Slavici sau Macedonski, de frică să n-o piardă, Eminescu nu scăpa ocazia s-o îmbărbăteze, printre zeci de rânduri de dezmierdări. „Apropos de Titu. Da! Vorba ceea; râde vârşa de baltă şi baba de fată. Cine s-a găsit să-ţi facă morală în privinţa relaţiei cu mine? Maiorescu. O fi el critic, o fi el om de litere, dar iubirea mea pentru tine şi desinteresarea ta copilăroasă şi adevărată cu care ai fost şi rămâi a mea, aceasta nu ar fi găsit-o la nici una din doamnele pe care le-a perindat”. Eminescu, un iubit gelos Puţini ştiu, însă, că Eminescu era şi foarte gelos, motiv pentru care de multe ori, relaţia lor a fost întreruptă. „El dorea absolutul, iubirea lui să fie exclusivă, şi îl deranjau toate speculaţiile care făceau referire la infidelităţile Veronicăi, de aceea se despărţeau atât de des”, afirmă Dumitru Vatamaniuc. În 1883 a debutat boala care avea să-i fie fatală, şase ani mai târziu, lui Mihai Eminescu. Diagnosticul pus atunci de medicii de la Sanatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti a fost „psihoză maniaco-depresivă”. A fost trimis de medici la tratament la Viena, apoi prin Italia, revenind în Iaşi abia în peste un an. Au urmat luni întregi de tratamente şi recuperare, iar în 1887 a ajuns în grija surorii sale, Henrieta, la Botoşani. În tot acest timp, Veronica, mutată la Bucureşti împreună cu copiii, încerca să-l convingă să revină în Capitală, pentru a fi mai bine îngrijit. A reuşit să-l facă să vină la Bucureşti abia în aprilie 1888. „Lumea m-a acuzat de lipsa de simţire şi de umanitate faţă de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l vad lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Şi aşa sunt fără nici o lege şi fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în fiinţa lui Eminescu”. Scrisorile de amor, ascunse după moartea lor Multe dintre scrisorile pe care şi le trimiteau cei doi au fost ascunse după moartea lor, iar când au fost descoperite, autentitcitatea lor a fost pusă la îndoială, spun criticii. „Ştiu că s-au găsit alte 89 de scrisori, care erau de fapt adnotări ale Veronicăi, ascunse de fiica cea mare a acesteia şi care au fost modificate de Octav Minar astfel încât să-i spele ei cumva imaginea”, Acad. Dumitru Vatamaniuc, critic şi istoric Corespondenţă Veronica Micle – A.C. Cuza, 1889 În februarie 1889, Eminescu avea să fie internat definitiv în sanatoriul doctorului Şuţu, unde se va stinge la 15 iunie 1889. „Dl. Mihail Eminescu este atins de alienaţie mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut”, Doctorul Alexandru Şuţu, 20 martie 1889 O stranie coincidenţă Printr-o stranie coincidenţă, chiar în momentele în care Eminescu se prăpădea pe patul de spital, iubita sa Veronica scria un poem chiar despre moarte şi iubire. „«Ce n-ar da un mort în groapă pentr-un răsărit de lună!» Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună – Noi visam eternitate în durata unei clipe. „«Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază!» Ce din luna se coboară şi pământul îl atinge; Să mai simtă înc-o dată fruntea că i-o luminează Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură să răsfrânge! ...................................................................................... Dac-ar da un mort din groapa pentr-un răsărit de lună A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună Toate razele de lună, toate razele din soare Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare” Veronica Micle – Raze de lună, 1889 Veronica Micle nu a trecut neobservată nici la înmormântarea lui Eminescu, fiind remarcată de toţi atunci când a pus pe pieptul poetului o cunună de nu-mă-uita. A înghiţit cu sete o sticlă de arsenic Nici ea nu l-a putut uita, la data de 4 august 1889 luându-şi viaţa. Sinuciderea s-a petrecut la Mănăstirea Văratec, unde se retrăsese. Cu trei zile înainte de a se omorî, ea a scris următorul poem, considerat biletul de adio: „O! Moarte vin de treci Pe inima-mi pustie şi curm-a mele gânduri S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi, Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi, Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm, Să dorm pe veci” Moartea a survenit din cauza unei congestii cerebrale, a notat medicul care a constatat decesul doamnei Micle, la 4 august. Golise sticluţa de arsenic cu lăcomie, la miezul nopţii. Ulterior s-au găsit scrisori prin care îşi ruga prietenele să-i aducă doze mici de otravă pentru a-şi trata fiica de anemie. O sinucidere premeditată, la fix 50 de zile după moartea iubirii sale, Mihai Eminescu, dar şi la fix 10 ani de la moartea soţului său…

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Relatia Veronicai Micle cu Mihai Eminescu

In anul 1872 pe cand Veronica Micle avea doar 22 de ani s-a confruntat cu grave probleme de sanatate si a calatorit la Viena pentru un tratament special. La Viena, ea a participat printre altele la serate artistice unde era prezent si marele nostru poet national Mihai Eminescu. Ea auzise de Eminescu si cunostea cateva dintre creatiile sale insa nu il intalnise personal niciodata.

Deoarece se casatorise la o varsta foarte frageda Veronica nu traise o poveste de iubire, ba mai mult, ea nu si-a iubit niciodata sotul, ci doar l-a respectat.
Nu de putine ori Mihai Eminescu a recunoscut prin intermediul scrisorilor si poeziilor sale influenta pe care Veronica Micle a avut-o asupra sa. Un pas important in relatia ce
lor doi a fost in anul 1874 cand Mihai Eminescu s-a instalat la Iasi. Din scrisorile cunoscutului prozator Ioan Slavici aflam ca Eminescu obisnuia sa frecventeze salonul Veronicai Micle unde cei doi isi recitau poezii.

In aceasta perioada, Mihai Eminescu scrie poezii ce evidentiaza zbuciumul din sufletul sau: â€žIubind in tainiaâ€, â€žEu numar, ah!, plangandâ€, â€žIn lira-mi geme si suspin-un cantâ€, â€žCe soptesti atat de tainicâ€, â€žZadarnic sterge vremeaâ€, â€žVenin si farmecâ€ sau â€žGelozieâ€.

Poate cea mai potrivita descrierea a relatiei dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle se desprinde din versurile poeziei â€žM-ai chinuit atat cu vorbe de iubireâ€:
â€žCum multamesc eu soartei ca am scapat de tine,
Far-a comite, Doamna, pacatul mostenit.
Azi iarasi ma vad singur si fericit si bine!â€

O schimbare importanta in relatia celor doi se petrece in anul 1876 atunci cand tema poeziilor lui Mihai Eminescu se schimba in mod radical. Astfel, daca pana in acel moment poeziile sale erau pline de nemultumire si revolta, incepand din 1876 acestea incep sa exprime bucuria unei iubiri impartasite. Printre creatiile eminesciene din acea perioada se fac remarcate poeziile: â€žAh, cerut-am de la zodiiâ€, â€žO strada prea ingusta, Dormi!â€ , â€žCartileâ€, â€žTu ma privesti cu marii ochiâ€ sau â€žTertineâ€.

In anul 1887, Eminescu se muta la Bucuresti iar pasiunea acestuia pentru Veronica Micle se mai domoleste. Cei doi continua sa isi scrie scrisori iar in acelasi an Veronica Micle, printr-o scrisoare adresata lui Mihai Eminescu isi explica comportarea ei de pana atunci:
â€žNu-i asa ca indiferenta mea ti-a rupt inima, inimÄƒ plina de mine, dar il iau pe Dumnezeu ca martor ca nu era o indiferenta reala; aceasta raceala simulata nu era decat o contrabalansare la dragostea ta imensa pe care o afisai fara incetare; privirea ta, vorba ta, in sfarsit, toata persoana ta in prezenta mea nu era decat dragoste, tu erai atat de putin stapan pe tine insusi, incat chiar si persoana cea mai proasta stia ca esti indragostit de mine; deci nu trebuia ca eu sa dau o dezmintire si sa ascund fata de ochii scrutatori reciprocitatea unui iubiri atat de mari?â€

Veronica Micle declara cu sinceritate lui Mihai Eminescu ca singurul motiv pentru care a dorit sa pastreze relatia lor secreta era evitarea divortului; Veronica dorind ca pensia alimentara pe care urma sa o primeasca dupa moartea lui Stefan Micle, sa fie o compensatie pentru copilaria ei sacrificata (Veronica Micle se casatorise cu Stefan Micle la varsta de 14 ani).

Dupa moarea lui Stefan Micle in anul 1879, cei doi isi reiau legatura prin intermediul unei scrisori de condoleante pe care Mihai Eminescu i-o trimite Veronicai Micle. In perioada imediat urmatoare (noiembrie 1879-aprilie 1880), ei incearca sa isi intemeieze un camin. Lipsa mijloacelor materiale a zadarnicit aceasta incercare, cei doi neavand suficienti bani pentru un trai decent.

Veronica Micle ii reproseaza lui Mihai Eminescu ca ii scrie foarte rar si ca acesta nu venea la Iasi pentru a o vizita. Pentru a incerca sa remedieze situatia relatiei dintre ei, Mihai Eminescu face un drum la Iasi in februarie 1880. Cu toate acestea, lui Mihai Eminescu ii era din ce in ce mai greu sa se supuna tuturor cerintelor venite din partea Veronicai Micle. Pentru a se razbuna pe acesta, Veronica Micle ii trimitea scrisori scurte â€žca sa nu-l oboseascaâ€ in care ii vorbea despre curtezanii ei.

Poate cel mai bun exemplu de felul in care Veronica Micle reactiona cand se simtea neglijata se poate vedea intr-un fragment din scrisoarea acesteia din data de 19 februarie 1880:
â€žD-le Eminescu, sa nu ti se para amara scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care ma simt cuprinsa, numai cand gandesc la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul de a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intentiunea bine meditata si bine premeditata cu care m-ai facut (abuzand de increderea mea) sa devin o groaza pentru toata lumea, caci m-ai facut ca fara rusine sa afisez relatia mea cu D-ta si multe altele pe care de mai ai putina constiinta trebuie sa te ingrozesti cand iti vei aduce aminte de ele, si care iti mai repet nu le-ai facut decat cu scopul sa-ti bati joc de mine si din cat eram de nenorocita sa ma faci astfel incat sa-mi vie nebuneala.â€

Cei doi se separa definitiv in luna august a anului 1882, dupa ce mai multe incercari de a relua relatia au esuat.

http://articole.famouswhy.ro/relatia_veronicai_micle_cu_mihai_eminescu/

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Veronica Micle: Cea mai frumoasă poveste de iubire din literatura română

Dacă vrei să scrii despre Veronica Micle, să îi citeşti poeziile sau corespondenţa, să ţi-o imaginezi văzând-o cu ochii minţii, nu poţi s-o faci decât luând-o împreună cu Mihai Eminescu, căci dragostea ce i-a legat, a creat şi cele mai frumoase poezii de dragoste ale limbii noastre şi cea mai frumoasă poveste de iubire a literaturii române.

Gândind la frumoasa lor poveste de dragoste, cred că puţine sunt femeile care să nu fi visat să fie iubite ca Veronica, şi puţini bărbaţii care să nu fi visat să întâlnească iubirea întruchipată într-o femeie asemenea ei.

Iubirea dintre acest “înger blond”, Veronica şi Eminescu a fost mare, adâncă, a învins totul şi a reuşit să existe dincolo de răutăţile unor oameni care îi voiau despărţiţi. Iubirea tuturor a fost eclipsată de acea mare iubire a unui “chip de înger drăgălaş”. Eminescu, poetul-om, a fost fascinat de frumuseţea feminină a Veronicăi. Au fost şi câteva “focuri de paie” stârnite de Cleopatra Lecca-Poenaru sau de Mite Kremnitz, dar chipul Veronicăi le-a sters repede urma. Fata ei, Virginia Gruber scria : “Mama a fost plină de viaţă, plină de farmec, frumoasă, doamnă perfectă şi avea o voce superbă. În societatea aleasă pe care o vizita, din cauza acestor calităţi superioare, făcea umbră întotdeauna în jurul celorlalte femei”.

Nemuritoarea muză eminesciană s-a născut în Năsăudul ardelean în ziua de 22 aprilie 1850, în acelaşi an în care la Ipoteşti s-a născut “Luceafărul poeziei româneşti”, Mihai Eminescu. Tatăl Veronicăi, Ilie Câmpeanu, a fost un erou al luptelor conduse de Avram Iancu şi a murit în urma rănilor căpătate în luptă. Mama, Ana, rămasă văduvă, s-a mutat cu cei doi copii la Tg. Neamţ, apoi la Roman şi, în sfârşit, la Iaşi. Veronica a primit la naştere numele mamei ei, Ana, dar ea şi-a schimbat numele în cursul primar şi astfel a devenit Veronica. A fost un copil crescut în răsfăţul dragostei de mamă, deşi au trăit înfruntând multe nevoi materiale. Ea a urmat şcola primară şi cursurile gimnaziale la Iaşi, la Scoala Centrală, unde a fost bursieră. A fost o elevă excepţională, dând dovadă de o înteligenţă deosebită. A terminat şcoala în 1863 şi pe certificatul ei de absolvire este trecut calificativul “eminentă”. La examenul final a asistat rectorul Universităţii din Iaşi, profesorul universitar Ştefan Micle, ardelean de origine. El a fost vrăjit de frumuseţea, inocenţa şi inteligenţa ei şi, deşi era mai în vârstă cu 30 de ani, a cerut-o în căsătorie. La insistenţele mamei sale, peste un an, frumoasa şi tânăra Veronica, devine respectabila doamnă Micle, la numai 14 ani.

În tinereţea mea, am văzut-o pe Veronica cu ochii minţii, în ziua cununiei, timp de patru ani, aproape zi de zi, de câte ori intram sau ieşeam pe poarta şcolii ca profesoară, ori când îmi aruncam privirile pe fereastră. In faţa şcolii, pe acea străduţă foarte strâmtă. In centrul oraşului Cluj, se află bisericuţa “Bob” pe al cărui gard din zid gros şi purtând patina vremii, era o plăcuţă comemorativă. Pe ea sta scris că la această biserică, Veronica şi Ştefan Micle au fost cununaţi de preotul Ioan Pamfil, în data de 7 august 1864. Şi de câte ori nu m-a purtat gândul pe firul vieţii acestei femei cu un destin atât de deosebit, la tulburătoarea, fascinanta şi scurta ei viaţă!

A fost o soţie bună şi o mamă iubitoare. Pe soţul ei nu l-a iubit, dar nici nu l-a urât sau detestat, ci l-a respectat şi l-a preţuit ca om şi ca intelectual. Fiicelor ei, Valeria şi Virginia, le-a dat o educaţie aleasă şi le-a crescut cu dragoste, aşa cum fusese crescută şi ea de mama ei. Valeria a fost solistă de operă şi i se spunea “Privighetoarea Iaşului”, iar Virginia a studiat ştiinţele. Amândouă au scris poezii.

Veronica dispreţuia distracţiile uşoare şi festivităţile, pe care le ocolea, cu toată poziţia socială înaltă pe care o avea. Urmând sugestia lui Maiorescu că Veronica ar fi născută pentru a zăpăci destinele marilor bărbaţi, diferiţi istorici literari, biografi şi publicişti, în cursa pentru spectaculos, au creat Veronicai Micle efigia unei femei uşuratice, nestatornice şi indiferentă la sentimentele înalte ale poetului. Realitatea a fost tocmai invers, dar clişeul impus de o societate nedreaptă, grăbită şi superficială este greu de înlăturat cu toate dovezile incontestabile. Muza lui Eminescu nu a fost o femeie uşoară, nu era dornică de petreceri. Ea şi-a jertfit toată tinereţea familiei şi s-a preocupat atent de educaţia fiicelor ei. A făcut parte din societăţi de caritate, iar în timpul războiului de independenţă, a fost soră de caritate voluntară.

Dragostea dintre ea şi Eminescu a fost castă până la moartea lui Ştefan Micle (1879). Abia după moartea acestuia, după 7 ani de când s-au cunoscut, Eminescu i se adresează pe nume într-o scrisoare. Când i s-a permis, pe Eminescu l-a îngrijit cu multă devoţiune şi a participat la suferinţa lui cu toată fiinţa ei. Pe Eminul ei, cum îi plăcea să îl alinte, l-a iubit cu o dragoste profundă. Oricâtă răutate ar nutri cineva, nu se poate să nu se lase cuprins de tonul ars de iubire care se desprinde din scrisorile ei şi din poeziile pe care i le-a dedicat lui Eminescu, şi în marea majoritate, îi sunt dedicate lui. Poeziile ei sunt un adevarat jurnal de iubire, trecând prin toata gama de sentimente. Dragostea ei a fost atât de mare, încât l-a urmat pe Eminescu şi dincolo de pragul pământesc. A lăsat în urma ei două fete, pentru a-şi împlini destinul de iubită, săvârşind “nunta in cer”, infinit mai durabilă decât căsătoria cu acte.

Pe Eminescu l-a cunoscut în martie 1872, la Viena, unde se afla pentru un tratament. Il cunoştea doar după nume, numai după câteva poezii publicate. Tânăra Veronica, cu toate că era căsătorită, avea doua fetiţe, îşi respecta soţul, simţea că îi lipseşte o atmosferă veselă şi o iubire ideală învăluită în mister. Ea trăieşte acum primii fiori ai dragostei şi se comportă ca orice fată la vârsta ei. “Galopul biografiilor – cum zice Tia Şerbănescu – nu modifică vârstele organismului oricât le-ar brusca”. Legile firii nu ţin cont de convenienţele sociale. Veronica se afla la prima ei iubire aproape adolescentină, şi ca orice adolescent sau tânăr, ascultă această chemare, dincolo de orice raţiune. Cu un tact deosebit, ea va şti totuşi, ca în acelaşi timp să îşi respecte soţul şi familia, dar şi să dea frâu liber unei iubiri romantice. Până la moartea soţului ei, iubirea lor a fost pură şi neîntinată.

Intre ea şi Eminescu s-a născut o frumoasă idilă la Viena, care peste timp se va transforma în iubire profundă şi va continua apoi cu mici întreruperi până la moarte, şi chiar dincolo de graniţile vieţii, căci, cine ştie dacă nu se continuă frumoasa lor iubire în alte zări, într-o altă dimensiune, dincolo de coloana infinitului, dincolo de răutăţile celor care le-au stat împotrivă. Virginia, fiica Veronicai, scria despre mama ei: “l-a iubit pe Eminescu cu o iubire nemărginită. Împrejurările şi oamenii au făcut ca ei să nu fie uniţi niciodată. Veronica a refuzat cererea în căsătorie a mai multor pretendenţi, preferand să rămână “muza unui geniu, decât soţia unui prinţ”, aşa cum a afirmat ea.

Pe Veronica a atras-o, nu gloria, ci talentul pe care l-a intuit cu o mare precizie, egală cu cea a lui Maiorescu. Cu toate ca Eminescu publicase doar câteva poezii, intuiţia perfecta a Veronicai a facut-o să înţeleagă din capul locului ce valoare au. Ea l-a numit pe Eminescu poetul-geniu, înaintea altora, cam în acelaşi timp cu Maiorescu, dar cu mai multă fervoare. Chiar numai pentru intuiţia ei fără greş, ar trebui să îi recunoaştem inteligenţa şi calitatea gustului artistic. Eminescu, îndrăgostindu-se de frumoasa, spirituala, cultivata Veronica, cea plină de mister şi poezie, romantică şi provocatoare, îşi va întrerupe studiile şi se va întoarce la Iaşi ca să fie aproape de “dulcea minune”, “îngerul blond”. El îi dedică poezii eminente, iar ea îi dedică delicate versuri. O vizita în salonul ei de poezie sau se întâlneau sub teiul de la Copou. Când nu se puteau întâlni, comunicau prin scrisori. Ştefan Micle era îngăduitor cu această situaţie, având încredere în soţia lui, accepta ca Veronica să fie muza unui poet de geniu, aşa cum Laura a fost pentru Petrarca. Veronica şi-a înţeles din capul locului menirea. Şi-a asumat acest destin şi apoi l-a desăvârşit în chipul cel mai fericit posibil. Câte femei ar fi făcut asta?

Eminescu şi-a dat seama chiar de la început că Veronica întruchipează idealul feminin pe care l-a visat. El îi scria: “Adormind aseară cu gândul la tine şi deşteptându-mă dimineaţa tot cu el, aş putea să îţi scriu toată ziua fără să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu ştiu de ce, orice lucru, chiar şi acelea care nu au a face deloc cu tine, îmi aduc aminte de tine. Ce ai tu de împărţit cu teii, cu florile şi frunzele de tei? Poate unde eşti aşa de dulce, ca mirosul frunzelor acestora. Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,/ Desigur că la noapte un tei am să visez./ Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,/ Desigur toată noaptea visez la ochii tăi”.

Veronica îi răspundea: “Imbătată de florile teiului, de vorbele ademenitoare şi dulci, de tot ce ne înconjoară, acolo pe bancă la Copou, mă credeam lângă tine cea mai fericită femeie”. Eminescu o iubea cu patos, cu putere şi cu sinceritate. “Mi-e dor de tine, moţule ce esti, femeie gentilă şi dulce, inteligentă şi radioasă, frumuseţea frumuseţilor şi floarea florilor”.

Eminescu se adresa iubitei cu apelative ca: “Scumpa mea amică, Dulcea mea doamnă, Măi îngeraşule, Dulce şi dragă Cuţa, Draga mea copilă, Stimabilă doamnă şi respectată mea amică, Doamna mea, Dulcea mea Veronică, Draga, dulcea şi îngereasca mea Cuţă, Momoţi dragă, Draga mea Veronicuţa, Draga mea Nicuţa, Măi Momoţelule, Dragă şi mititica mea Moţi, Fetiţule dragă, Dragul meu bobocel moţat, Măi ramură de liliac”. Veronica îi răspundea: “Miţule iubit şi al meu scump şi drăgalaş, Miţule, Băiet iubit şi drăgalaş, Eminul meu, Eminescul meu iubit, Scumpul meu Eminescu”.

Când Ştefan Micle s-a stins din viaţă, a lăsat-o pe Veronica şi pe cele două fetiţe fără sprijin material. Veronica i-a scris lui Eminescu: “Toţi duşmanii or să se bucure de moartea lui Micle, crezând că aceasta bucurie se reflectă şi în sufletul meu. Dar nu. Sentimentul care mă călăuzeste în acest moment este cu totul altul”.

Prima persoană care a aflat despre marea lor dragoste, a fost confidentul lui Eminescu, Titu Maiorescu. La început nu s-a opus. A considerat că fiecare poet trebuie să aibă muza lui. Mai târziu, când Eminescu şi-a mărturisit intenţia de a se căsători cu Veronica, Maiorescu s-a folosit de autoritatea lui opunându-se căsătoriei. Se temea că această împlinire îi va aduce fericirea supremă şi atunci nu ar mai fi avut motiv “să plângă aşa frumos”. Din dragostea lui pentru Veronica se “naşteau” poezii geniale pe care poetul le dedica muzei sale.

Într-o scrisoare din 1882, Eminescu îi scria: “Tu ai fost şi eşti viaţa mea, cu tine s-a început şi s-a incheiat şi dacă nu traiesc pentru a gandi măcar la tine, nu am la ce trăi”. „Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă”. Eminescu o prezenta pe stradă amicilor lui drept logodnica sa.

Cercul “Junimea” s-a opus ostentativ. Maiorescu afirma că “nu merită această cinste”, deoarece ar fi o “uşuratică”. Pe deasupra este “o femeie fără avere”. Probabil Maiorescu nu i-a putut ierta Veronicăi faptul că la 14 ani, depusese mărturie împotriva lui într-un proces de moralitate. Eminescu şi Veronica nu s-au căsătorit deşi erau legaţi printr-o puternică dragoste şi o sumă de afinităţi. Neîmplinirea căsătoriei a adus după sine o mare tragedie. Moartea i-a răpit prematur.

Veronica i-a închinat şi ea frumoase şi delicate versuri adunate în volumul “Poezii” în 1887. Eminescu era încântat de acest volum. “Cartea ei e veşnic nouă pentru mine. Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta”. Chiar dacă aceste poezii îi erau dedicate, Eminescu nu era omul care să făcă concesii pe această linie, el era sincer în aceste aprecieri. Cele mai valoroase poezii oglindesc dragostea ei, ca un adevărat jurnal poetic de dragoste, cuprinzând toată gama de sentimente: bucurii, supărări, momente pasionale, revolte, temeri, mărturisiri, împăcări. Versurile ei parcă stabilesc o complicitate cu cititorii. Au valoarea sincerităţii şi a unei graţii de necontestat: „De câte ori am tresărit/ La fiece mişcare,/ Crezând că poate vei veni/ O, dulce alinare.// De câte ori am plâns/ Văzând că noaptea vine/ Şi lampa singură s-a stins,/ Iubite, fără tine//” (Lampa).

Dacă nu ar fi avut decât meritul de a fi muza lui Eminescu, Veronica ar trebui veşnic venerată. Dar ea a fost mai mult decât atât, a fost un om minunat şi o scriitoare cu mijloace de expresie delicate. Veronica este una dintre primele poete din literatura română. Tudor Vianu remarca cu obişnuitu-i discernământ: “Veronica Micle este primul poet eminescian, primul discipol al marelui poet, cu versuri stilizate şi tipizate în factură poetică a epocii, cu nimic mai prejos de cele ale tuturor poetilor care creaseră în aceeaşi vreme nivelul liric general”. N. Iorga a comparat-o cu “o eroină antică”, iar Duiliu Zamfirescu o considera “poeta unui cult”.

Volumul ce cuprinde corespondenţa dintre M. Eminescu si Veronica Micle şi poartă titlul “Dulcea mea doamna/ Eminul meu iubit”, cuprinde numeroase scrisori până acum necunoscute. Volumul acesta prezintă o spectaculoasă redimensionare a figurii Veronicăi Micle. Ni se dezvăluie o femeie superioară, inteligentă, cultivată, care l-a iubit şi înţeles pe Eminescu.

Referindu-se la puternica personalitate a Veronicăi Micle, George Munteanu spune: “Veronica dispune de infinite resurse proprii sexului ei pentru a-l ţine în neîntreruptă uimire şi în pornirea de a o adora. Are directitate de caracter, fire deschisă, fermecator comunicativă, menită să surprindă agreabil-tiranic prin toate manifestările ei. Atâtea cuvinte şi moduri întregi de exprimare, care în gura altei femei ar fi sunat trivial, la Veronica se salvează prin spontaneitate, firesc, autenticitate a trăirii. Este o copleşitoare feminitate prototipică în scrisul şi în felul ei de a fi, este acel “feminin”, atat de admirat, de cântat şi uneori blestemat de către bărbaţi. Veronica era deplin conştientă de toate acestea”.

Putea oare Eminescu să nu observe aceste valori feminine? Care altă femeie i-ar fi oferit mai mult şi în aşa fel ca să nu stârneasca ironiile unui şir nesfârşit de critici? Cum trebuia să arate acea femeie? Veronica a fost prima şi singura femeie care l-a iubit pe Eminescu.

Faţă de o fire atât de expansivă, temeinic ancorată în concret, ripostand cu măsuri adecvate la nedreptaţi, jicniri, bârfe, Eminescu se simţea oscilatoriu, la polul celălalt. “Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am pus dorinţa de a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi vrut”. Firea tonica a Veronicăi era binefacatoare pentru Eminescu. “Eminescu al meu, singurul şi unicul obiect al dragostei mele, singurul si unicul obiect al durerii si fericirii mele, dacă între tine şi mine e dragoste, noi trebuie să binecuvântăm împreună ironia soartei. În mizeria asta a lumii trebuie să primim cu inimă bună o clipă de fericire pe care ne-o dă fatalitatea, cu toată ferocitatea ei razbunătoare”.

Tia Şebănescu a publicat un amplu eseu în România liberă în 1992 comentând cu multă competenţă şi mult fler feminin aura personalităţii Veronicăi Micle aşa cum se desprinde din corespondenta lor. Printre altele, ne spune: “Şi-a dozat foarte bine notele comportamentului. A ştiut să fie muza ideală: cochetă când trebuia, indiferentă când trebuia, fidelă mereu şi înfidelă din când în când, adică exact cât era necesar pentru ca această iubire să-şi găsească mereu prospeţimea, şi ca poezia să înflorească pe soluri noi, copleşitoare când se cuvenea şi, în fine, solidară şi în moarte. Pentru o femeie care se afla sub reflectoare ce-i cântăreau fiecare pas, s-a descurcat admirabil. A fost discretă şi delicată şi a ştiut să întreţină buna funcţionare a discernământului, observând reaua credintă. Iubirea lor s-a desfăşurat vrând-nevrând la scena deschisă, în care oricine se simţea îndreptăţit să intervină”.

Veronica a cântat necontenit două arii simultan – cea a femeii egală în iubire cu bărbatul şi cea a poetei subalterne marii poezii eminesciene: „Vârful nalt al piramidei, ochiul meu abia-l atinge./ Lângă-acest colos de piatră, vezi tu cât de mică sunt,/ Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,/ Al tau geniu peste veacuri rămânea-va pe pământ./ Şi doreşti a mea iubire. Prin iubire pân-la tine/ Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg./ Cum să fac! Cand eu micimea îmi cunosc atat de bine,/ Când mareaţa ta fiinţă, poate nici nu o-nţeleg” (Lui Eminescu). Sunt versuri pline de adoraţie şi de modestie, publicate în 28 august 1885. În această poezie, adevărat testament poetic, impresionează conştiinţa propriei micimi în faţa genialităţii poetului iubit, dar mai ales faptul că nu s-a sfiit s-o arate. Când Eminescu se îmbolnăveşte în 1883, Veronica spune: „Să pot întinde mâna, s-o pun pe fruntea ta,/ Încetul la o parte, şuviţele le-aş da./ Senină să rămâie, curată ca un crin,/ Icoană de iubire, la care mă închin”.

Scânteierile inteligenţei şi ale iubirii au facut-o pe Veronica să prevadă totul. Încă de la 27 de ani, pe o fotografie dăruită lui Eminescu nota urmatoarea dedicaţie: „Sufletul meu şi după moarte va căuta umbra poetului iubit”. În 1881 îi scria: “noi vom muri departe unul de altul, poate fără să ne plângem măcar unul pe altul”, apoi: “eu îţi voi aduce ca jertfă viaţa mea” (1882).

Şi Veronica şi-a ţinut jurământul de credinţă. Viaţa crudă şi nemiloasă, a făcut ca Eminescu să fie smuls din braţele îngerului de pază. Murind, el a luat şi viaţa Veronicăi cu sine, dăruindu-i nemurirea. La numai 50 de zile de la moartea lui Eminescu, la mânăstirea Văratec, Veronica îşi cheamă prietenii şi le citeşte dintr-un jurnal pe care îl alcătuise în ultimile zile, “Dragoste şi Poezie”. Acolo a transcris poeziile pe care i le dedicase lui Eminescu şi unele din cele care i-au fost dedicate ei, însoţindu-le cu comentarii. Şi-a procurat arsenic de la farmacie şi în timpul nopţii, acesta i-a adus sfârşitul. Ea a săvârşit un gest ca în antichitatea greaca, aşa cum a subliniat N. Iorga.

Şi astfel, în curtea bisericii “Sf. Ioan” din Văratec, îşi doarme somnul de veci cea mai frumoasă şi mai cultă femeie a vremii ei, muza poetului-geniu, Mihai Eminescu, departe de mormântul acestuia pentru care şi-a jertfit viaţa din iubire fără margini. Dar ei sunt legaţi pe vecie prin iubire, căci prin această dovadă supremă a Veronicăi, ea s-a legat de Eminescu şi în cer. Iubirea lor va trăi veşnic şi pe pământ prin cei care se apropie cu dragoste şi căldură de poeziile lor şi citindu-le corespondenţa, pătrunzându-se de iubirea care i-a unit. Tragedia finalului vieţii lor este copleşitoare: „Ce s-au ales din două vieţi?/ O mână de cuvinte,/ Căror abia le-or da un preţ/ Aducerile-aminte”.

Referindu-se la scurta ei viaţă, Tia Şerbanescu spune: „Te şi întrebi când a avut timp Veronica Micle în numai 39 de ani să fie o elevă strălucită, o voce căreia i s-a oferit angajamente într-o trupă de operă, martoră într-un proces ce i s-a intentat lui Maiorescu, o soţie ireproşabilă – din punctul de vedere a lui Ştefan Micle – mamă a două fiice (cărora le-a dat o bună educaţie), soră de caritate voluntară în războiul de independenţă, poetă şi traducătoare, o bună pianistă, o vaduvă cu necazuri financiare şi, mai presus de toate acestea, iubita pasionată şi inspirată a lui Eminescu”.

Poezia lui Eminescu este imposibil de înţeles fără Veronica Micle. Iubirea pentru Veronica s-a transformat într-o nota muzicală nelipsită din tot ceea ce se înţelege prin poezie de iubire eminesciană. Astfel ei au creat cea mai frumoasă poveste de iubire a literaturii române, trezind în sufletele cititorilor visul tainic de a întâlni o astfel de iubire.

Elena BUICĂ
ianuarie 2010
Toronto, Canada

http://www.napocanews.ro/2010/01/veronica-micle-cea-mai-frumoasa-poveste-de-iubire-a-literaturii-romane.html

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Iubiri celebre – Mihai Eminescu şi Veronica Micle

„Îngerul blond” al lui Eminescu a fost Veronica Micle, o doamnă frumoasă, cu părul lung şi bălai şi ochii albaştri. S-au cunoscut la Viena, în 1872, la vârsta de 22 de ani, pe când el era student la filozofie, iar ea, căsătorită deja de opt ani şi mamă a doi copii, venise pentru a-şi trata o boală de piele. Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au început timid, în capitala austro-ungară, o relaţie de amor ce avea să fie condimentată, în următorii 17 ani, cu multă pasiune, intrigi, despărţiri şi reîmpăcări.

În perioada 1874-1877, aflându-se la Iaşi ca director al Bibliotecii Centrale, Eminescu era o prezenţă constantă la seratele literare ale Veronicăi Micle. În acelaşi timp, bârfele despre întâlnirile lor romantice prin oraş şi intimităţile care depăşiseră cu mult limitele dintre o femeie căsătorită şi un tânăr artist, neconfirmate oficial însă niciodată, încep să curgă şi să învenineze casa Micle. Se spune chiar că nu de puţine ori, Ştefan Micle, soţul cu 30 de ani mai în vârstă al Veronicăi, a primit scrisori în care anonimi îi relatau escapadele soţiei. De fapt, căsnicia Veronicăi cu Ştefan Micle a fost o convenţie instituită de mama ei, pentru a izbuti în viaţa, când fata avea numai 14 ani. Micle îi era rector la o şcoală de elită din Iaşi, unde ea învăţa. Aşa s-au cunoscut, lui i-a picat cu tronc, fiind foarte frumoasă şi având talent scriitoricesc. Iar mama ei, o moaşă cu atestat universitar, a obligat-o să-şi lege destinul de al lui.

În 1879, toate acestea aveau să se termine, o dată cu moartea lui Ştefan Micle. Ceea ce ar putea părea o uşurare pentru dragostea dintre cei doi amanţi, avea însă să se transforme într-o iubire chinuitoare, din motive cât se poate de pragmatice: banii şi distanţa. Ea nu a reuşit decât după câţiva ani să obţină pensie de urmaş, iar el a trebuit să se mute la Bucureşti. În toamna lui 1879, Veronica şi Eminescu au petrecut împreună aproape două luni în Bucureşti, iar în primăvara anului 1880 vorbeau pentru prima dată de posibilitatea căsătoriei. Problemele financiare şi opoziţia de care s-au izbit, în societate, vor zădărnici însă planul îndrăgostiţilor, iar până în toamna anului 1881, relaţiile dintre ei se vor răci.

„Draga mea Veronică,

Ca eu să nu-ţi scriu e de înţeles. Bolnav, neputând dormi nopţile şi cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziţie de a-ţi scrie ţie, căreia aş vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple. Dar tu care ai timp şi nu eşti bolnavă să nu-mi scrii e mai puţin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociţi din lume.

Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuieşti, tu rămâi cum ai fost şi scrie-mi. Tendinţa mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduinţele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată.

(…)Sunt atât de trist şi e atât de deşartă viaţa mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi pe Emin.

Scrie cu degetele pe cari le sărut”

Flacăra iubirii s-a reaprins în 1882, când Veronica a revenit la Bucureşti, iar cei doi au locuit câteva luni în imobilul de pe strada Buzeşti, nr. 5. Zadarnic a încercat ea să-l convingă să se căsătorească: opoziţia prietenilor lui şi depresia, care deja îl stăpâneau pe Eminescu, au blocat orice demers în acest sens.

„Draga mea Veronicuţă,

Sunt cinci ceasuri de dimineaţă şi eu, luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârşit câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine, pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă şi tristă totodată şi aş vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă… pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb şi rotund şi frumos.

Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci în acest moment tu dormi dusă, în pătuţul tău aşternut desigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare şi gândesc la tine. Dormi şi nu te trezi, draga mea Nicuţă, că eu te păzesc tocmai de aici”.

Puţini ştiu, însă, că Eminescu era şi foarte gelos, motiv pentru care de multe ori, relaţia lor a fost întreruptă. El dorea absolutul, iubirea lui să fie exclusivă, şi îl deranjau toate speculaţiile care făceau referire la infidelităţile Veronicăi, de aceea se despărţeau atât de des.

În 1883, a debutat boala care avea să-i fie fatală, şase ani mai târziu, lui Mihai Eminescu. Diagnosticul pus atunci de medicii de la Sanatoriul doctorului Şuţu, din Bucureşti, a fost „psihoză maniaco-depresivă”. A fost trimis de medici la tratament la Viena, apoi prin Italia, revenind în Iaşi abia în peste un an. Au urmat luni întregi de tratamente şi recuperare, iar în 1887 a ajuns în grija surorii sale, Henrieta, la Botoşani. În tot acest timp, Veronica, mutată la Bucureşti împreună cu copiii, încerca să-l convingă să revină în Capitală, pentru a fi mai bine îngrijit. A reuşit să-l facă să vină la Bucureşti abia în aprilie 1888. Târziu. În dimineaţa zilei de 15 iunie 1989, poetul se stingea în sanatoriul doctorului Şuţu.

Veronica nu l-a putut uita, la data de 4 august 1889 luându-şi viaţa. Sinuciderea s-a petrecut la Mănăstirea Văratec, unde se retrăsese. O sinucidere premeditată, la fix 50 de zile după moartea iubirii sale, Mihai Eminescu.

http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/09/01/iubiri-celebre-mihai-eminescu-si-veronica-micle/

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Abelard si Heloise

Pasiunea care i-a cuprins pe cei doi, Abelard-teolog fracez- si Heloise- discipola sa si nepoata unui coleg cleric-, a fost ravasitoare. Cei doi s-au casatorit in secret iar cind rudele Heloisei au aflat, furia a fost atit de mare incit l-au atacat pe Abelard si l-au castrat, iar pe Heloise au trimis-o la Manastire. Legenda spune ca atunci cind a fost deschis mormintul lui Abelard pentru ca Heloisa sa fie inmormintata linga iubitul si sotul ei, acesta a intins bratele spre ea.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Carol al II-lea si Elena Lupescu

La fel de intensa si celebra a fost si povestea lor de dragoste. Cunoscindu-se din copilarie, s-au revazut, peste ani, la o receptie. De atunci au ramas nedespartiti. Povestea intima a celor doi a fost judecata neiertator de istorici din cauza influentei nefaste pe care o avea Elena asupra regelui.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Regina Victoria si Printul Albert Victor

Portretul dragostei lor este sobru si indoliat. Marea iubire s-a desfasuratâ pe parcursul a 22 de ani. Dupa disparitia printului, doliul reginei a durat mai mult de 40 de ani.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Mihai Viteazul si Velica

Desi insurat cu Doamna Stanca, Velica a fost marea pasiune si amanta oficiala a Viteazului. A cunoscut-o in 1555, dupa victoria de la Calugareni. De atunci, spre marea durere a d-nei Stanca, el a iesit cu Velica in public, impunind tuturor sa i se inchine ca unei domnite ce era si ca unei doamne ce ar putea fi.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Soliman Magnificul si Roxalana

Soliman Magnificul, suveran al Constantinopolului, cel care a dat stralucire militara, fara precedent, Impresiului Otoman a facut o pasiune nebuna pentru Roxalana, sclava sa. Pentru ca era indragostit de ea, Soliman i-a oferit libertatea, Roxana devenindu-i sotie.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Iustinian si Teodora

Sunt cupluri celebre de indragostiti care luptand contra legilor si moravurilor vremii reusesc pana la urma sa consfinteasca legatura lor printr-o casatorie. Cazul iubirii dintre Iustinian si Teodora este poate unul izolat, dar si ei erau niste oameni de exceptie. Iustinian, care a luptat cu cei din familia sa si cu institutiile vremii pentru a legaliza legatura sa cu Teodora, era totusi imparat, inzestrat cu puteri depline in stat.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Alexandru ioan Cuza si Maria Obrenovici

Casatorit cu Elena Rosetti, domnitorul ironic, misterios si indraznet a fost mereu in gratiile doamnelor. Maria, mai tinara cu zece ani decit Elena, atractiva, ambitioasa si cocheta a reusit sa-l seduca pe Cuza. Dragostea domnitorului pentru frumoasa Maria a fost multa vreme subiect de birfa.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

In spatele unui barbat de succes, sta intotdeauna (macar) o femeie: Alexandru Ioan Cuza si iubirile vietii sale

24 ianuarie 2013. In aceeasi zi acum 154 de ani domnitorul Alexandru Ioan Cuza devenea conducatorul Tarii Romanesti, reunind acest principat cu Moldova si deci, infaptuind Unirea Principatelor Romane.

Alaturi de el, sarbatorindu-l in fata boierilor si a prietenilor, statea Doamna Elena Cuza, iar din umbra, privea amanta acestuia, Maria Obrenovici. Aventura de lunga durata cu cea de-a doua femeie era cunoscuta de toti cei de la curte, fiind confirmata de tacerea Doamnei.

Doamna Elena Cuza - introvertita, toleranta, loiala

Doamna Elena Cuza si-a intalnit viitorul sot in 1844. Ea era timida, avea o expresie severa si ochii negri ca taciunele. In schimb, el era o fire extrovertita, impulsiva si stia cum sa se poarte cu femeile. Contrastul dintre personalitatile lor ar fi trebuit sa fie un indiciu ca relatia lor nu va fi una usoara.

S-au casatorit in 30 aprilie 1844, la Iaşi, intr-un cadru restrans, fara mult fast şi artificii. Casatoria lor nu a fost una fructuoasa, Doamna Elena fiind incapabila sa ii faca un copil. Poate tocmai de aceea, aceasta s-a simtit obligata mai tarziu sa ii ia in grija pe copiii nelegitimi ai sotului sau cu Maria Obrenovici.

Aceeasi toleranta si iubire a determinat-o sa fondeze azilul “Elena Doamna” de la Cotroceni pentru fetele orfane, oferind consolare in acelasi timp batranilor si educand femeile neajutorate.

Lui Alexandru Ioan Cuza i-a ramas loiala si dupa moarte: „i-a pastrat memoria cu o extraordinara devotiune, neingaduind sa se rosteasca un singur cuvant despre slabiciuni pe care le cunostea, le ingaduise si-o spunea cu mandrie – le iertase, ca singura care pe lume putea sa aiba acest drept”, spune Nicolae Iorga in “Sfaturi pe intuneric”.

Maria Obrenovici - frumoasa, libertina, marea iubire a lui Al. I. Cuza

Maria Obrenovici era tot ce Doamna Elena nu putea sa fie niciodata. O femeie de o frumusete renumita, libertina, curtata de lumea buna si o prezenta nelipsita de la balurile vremii. In plus, avea noroc in dragoste.

Maria, fiica lui Costin Catargiu, a fost casatorita de doua ori. A doua oara avea sa fie sotia lui Milos Obrenovici. Acestuia i-a facut si un copil, pe nume Milan.

Maria Obrenovici era cu 10 ani mai tanara ca Elena Cuza si mult mai feminina. Alexandru Ioan Cuza ajunsese sa riste totul de dragul ei. Nu s-a sfiit sa petreaca ultima noapte cu ea, inainte de lovitura “monstruoasei coalitii” si apoi, a plecat cu ea in exil, uitand complet de soarta Doamnei Elena. Copiii Mariei Obrenovici cu domnitorul au ramas in grija Doamnei Elena, descoperiti chiar de tatal lor dupa inundatiile din 1865.

http://www.euforia.tv/articol/relatie/in-s...sale-19694.html

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

[b]Coco Chanel si Igor Stravinski, o poveste de iubire

Gabrielle Bonheur "Coco" Chanel (19 august 1883 - 10 ianuarie 1971) este considerata una dintre cele mai mari nume din lumea modei, alaturi de nume precum Paul Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci.
Stilul acesteia a fost revolutionar pentru anii '20: a creat nu doar haine noi si o noua marca, ci un adevarat stil de viata. Designerul vestimentar a creat mai ales palarii si, doar dupa cativa ani, a inceput sa realizeze tipare pentru haine. Mai apoi, s-a decis sÄƒ creeze gentile gigant, parfumuri (de amintit istoricul Chanel nÂ°5), incaltaminte bicolora, ceasuri unisex si bijuterii. Coco Chanel a fost una din primele femei care a imbracat pantalonii.

Ea il intalneste pe Stravinski in anul 1920, cand acesta se refugia in Franta dupa Revolutia Franceza. In acea perioada designerul suferea dupa decesul marii sale iubiri, Boby Capel.

Povestea de dragoste pe care cei doi o traiesc nu este una obisnuita. Ea il gaseste fascinant din cauza puterii si energiei pe care muzica lui o are. Ea este puternica, si reprezinta viata pe care el nu o traieste. Nu este un artist care sa atraga atentia. Este un om complex, dar plictisitor. Ea debordeaza de energie in nenumarate feluri, si cred ca el vede in ea nebunia si energia muzicii lui.

Potrivit acestuia, perioada in care Coco si Igor fac cunostinta putea fi comparata cu o era a decadentei in care homesexualii isi recunosteau fatis orientarea, lumea modei o luase razna, iar oamenii consumau multa cocaina.

El traieste in acesta lume si nu ii aproba excesele, dar este parte din ea. Coco traia de asemenea in acesta lume, dar era mult mai vie.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Ernest Hemingway si Martha Gellhorn

Jurnalista Martha Gellhorn si a sotului acesteia, scriitorul Ernest Hemingway, au intrat in istorie ca unul dintre cele mai faimoase cupluri literare din America. In anul 1936, cei doi se intalnesc intr-un bar din Florida. El era deja un scriitor de succes, iar ea era unul dintre cei mai buni jurnalisti ai secolului 20. In timpul celor cinci ani de casnicie, cei doi au calatorit in Spania pentru a inregistra unele din cele mai bune reportaje despre Razboiul Civil, desfasurat intre anii 1936 si 1939. Gellhorn a fost singura femeie care i-a cerut divortul lui Hemingway si l-a inspirat sa scrie cartea . Pentru cine bat clopotele . Cei doi au ales pentru a trai mitica resedinta Finca Vigia la cativa kilometri de capitala cubanez , un stil arhitectural care a facut scoala, devenind astazi muzeu.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Laurence Olivier a fost de departe actorul preferat si venerat de Vivien Leigh

Laurence Olivier a fost de departe actorul preferat si venerat de Vivien Leigh, sau, altfel spus, iubirea vietii sale. S-au cunoscut pe scena unui teatru londonez, in 1935, iar in 1937 aveau sa joace in primul lor film impreuna, FLACARI DEASUPRA ANGLIEI.Din prima clipa in care l-a vazut pe Olivier, Vivien stia ca trebuie sa ii devina sotie. Deai ambii erau casatoriti si aveau copii cu partenerii lor, Vivien si Larry au devenit amanti, starnind un imens scandal in Anglia. Dupa al doilea lor film impreuna, 21 DE ZILE IMPREUNA, lucrurile incepeau sa devina clare. Vivien s-a mutat cu Olivier intr-un apartament, neputand sa isi mai ascunda dragostea. In 1940 ambii obtin divortul de fostii parteneri si se casatoresc imediat. Singurul lor film in calitate de cuplu oficial este LADY HAMILTON, din 1941, unde ii intruchipeaza pe lordul Nelson si, respectiv, pe Emma Hamilton.

De asemenea, Vivien si Olivier apar in ROMEO SI JULIETA pe Broadway, in 1940, si aveau in plan sa joace impreuna in Rebeca, o productIe a lui Alfred Hitchcock, cel care ii oferise lui Vivien si un rol in Notorious. Din pacate, ea nu a mai putut lua parte la niciuna dintre pelicule. Se spune ca lui Olivier i-a displacut profund marele succes al lui Vivien cu PE ARIPILE VANTULUI, si ca s-a simtit chiar gelos pe reusita ei profesionala. Probabil din cauza presiunilor sotului sau, Vivien nu a mai jucat in niciun film de la Hollywood, incalcand contractul de sapte ani cu Selznick. Este regretabil ca o femeie atat de frumoasa si dedicata meseriei sale a renuntat la o cariera glorioasa in imperiul celei de-a saptea arte. In schimb, Vivien a preferat teatrul londonez, jucand in multe piese shakespeariene alaturi de Laurence Olivier. El a fost de altfel numit in 1947 de regina Marii Britanii, iar Vivien, devenind cuplul preferat al englezilor. Vivien avea, insa, grave probleme de sanatate, suferind mai multe pierderi de sarcina. In plus, tuberculoza si maniaco-depresia incepeau sa isi faca simtita prezenta pe la jumatatea anilor `40. Dupa doar sase ani de la gloria filmului PE ARIPILE VANTULUI, Scarlett O`Hara nu mai ramasese decat o umbra. Vivien era de nerecunoscut. incepea sa isi arate varsta, iar suferinta interioara iesea la suprafata prin chipul sau melancolic. Vivien a luat in serios rolul nevroticei Blanche DuBois, jucand in versiunea de teatru si film a piesei lui Tennessee Williams, UN TRAMVAI NUMIT DORINTA pentru care a mai primit un Oscar. Versiunea teatrala a fost regizata de Olivier, cel care a insistat ca Vivien, ce avea probleme de nervi, sa joace rolul unei femei cu dezechilibrate mintal. Acest rol, desi memorabil pentru scurta cariera cinematografica a actritei, a dus-o la pierzanie. Vivien nu a mai putut iesi din pielea controversatei psihopate Blanche DuBois, iar replicile o urmareau si noaptea, cand nu mai putea dormi. Printre ultimele momente ale Olivierilor surprinse de ziaristi este premiera filmului Printul si dansatoarea in care Larry juca alaturi de Marilyn Monroe. Este un moment unic pentru presa sa aiba reunite intr-o singura poza doua cupluri legendare Vivien si Laurence Olivier, Marilyn si Arthur Miller. In 1960, dupa 20 de ani de mariaj, sotii Olivier divorteaza, el recasatorindu-se cu actrita Joan Plowright. Vivien nu l-a putut uita niciodata, chiar daca si-a gasit alinarea in bratele partenerului sau de teatru, Jack Merivale.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

[b]Iubiri pasionale

Alain Delon si Romy Schneider

Iubiri pierdute in filele timpului... Cupluri celebre din toate timpurile 60620184

Una dintre cele mai frumoase povesti de iubire, admirata de generatii intregi, s-a petrecut intre cunoscutele staruri de cinema Alain Delon si Romy Schneider. Alain Delon s-a nascut la 8 noiembrie 1935, la Sceaux, in Hauts-de-Seine. A fost si este in continuare un mare actor de cinema si teatru, pe care multe generatii l-au admirat. Cu ani in urma, a existat o moda ca scolaritele sa poarte in ghiozdan fotografia lui. In prezent, este naturalizat cetatean elvetian. Este fiul lui Fabien Delon, de origine corsicana, proprietar al unui cinematograf. Mama sa, Edith, era de profesie farmacista.

In anul 1939, a avut loc divortul parintilor. Micul vlastar, in varsta de patru ani, a ramas in ingrijirea mamei. Ceva mai tarziu este plasat intr-un pension catolic, Saint-Nicolas dâ€™Issy-les-Moulineaux unde si-a petrecut toata adolescenta. Mama sa s-a recasatorit cu Paul Boulogne, un proprietar de mezelarie. Tanarul Alain a fost sfatuit sa urmeze o scoala de mezelari, dupa care a preluat, fara nici o convingere, afacerea tatalui vitreg.

La varsta de 17 ani a fost recrutat in armata si a participat la razboiul din Indochina. La intoarcere, in anul 1956, a inceput sa munceasca spre a se putea intretine. Norocul ii scoate in cale pe Jean Claude Brialy, care il invita la Festivalul de la Cannes, unde a fost imediat remarcat printre spectatori pentru carisma sa iesita din comun. Din acel moment incepe sa primeasca oferte de la diferiti producatori si regizori ca sa joace in filme desi nu avea pregatirea profesionala necesara.

In anul 1957, are primul sau succes cu filmul Cand femeia se amesteca. Mai tarziu va juca in 87 de filme, realizate in Europa si in S.U.A., sub conducerea unor regizori si producatori de renume.

Iubiri pierdute in filele timpului... Cupluri celebre din toate timpurile Romyschneideralaindelon

Anul 1958 va fi un an de referinta cand a cunoscut-o pe cea care avea sa fie timp de aproape sase ani singura femeie importanta din viata lui. Cu ocazia turnarii filmului Christin, a intalnit-o pe Romy Schneider. A urmat o dragoste de la prima vedere care a fost reciproca. El avea 23 de ani, ea era cu trei ani mai tanara. Amandoi s-au simtit luati de valul fericirii, au fost in al noualea cer, considerandu-se facuti unul pentru altul. S-au logodit la 22 martie 1959, in fata unei armate de ziaristi. Alain reprezenta frumusetea masculina, Romy era o tanara frumoasa si distinsa de mare succes. Cu ea va urca pentru prima data pe o scena de teatru, jucand sub regia lui Visconti, in piesa lui John Ford, Pacat ca este o depravata. Piesa a fost jucata fara intrerupere timp de opt luni.

Cuplul a inceput sa fie adulat de public, prezenta lui Romy Schneider si Alain Delon in diferite filme a devenit o mare afacere, succesul fiind asigurat dinainte datorita farmecului inegalabil al celor doi tineri protagonisti..

Incepand cu anul 1960, Alain Delon a inceput sa urce vertiginos treptele consacrarii, devenind un mare star de cinema. A fost solicitat la maxim sa joace in multe pelicule. Luchino Visconti l-a distribuit in filmul Rocco si fratii sai, o productie ce va lua Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Venetia. Tot in acea perioada, Alain Delon a cumparat un restaurant La Camargue, in statiunea Vieux-Nice, din sudul Frantei.

In anul 1964, dupa aproape sase ani memorabili petrecuti cu Romy Scheinder, o perioada frumoasa, presarata cu petale de trandafiri, cand si-au facut juraminte reciproce ca nu se vor desparti pana la moarte, ruptura s-a produs brusc, pe neasteptate. Romy Schneider i-a imputat faptul ca Alain avusese o aventura in urma careia cantareata Nico l-a nascut pe Ari, copilul fiind crescut de mama lui Alain Delon. Dar acesta nu l-a recunoscut juridic niciodata.

Iubiri pierdute in filele timpului... Cupluri celebre din toate timpurile 16074083

Dupa ruptura cu Romy Schneider, pe parcursul unor filmari, starul francez a cunoscut-o pe tanara actrita Nathalie Canovas, cu care s-a casatorit. Aceasta ii va darui si ea un fiu, pe nume Anthony. Amandoi au fost parteneri in 26 de filme dar dupa un mariaj de patru ani, intre cei doi a intervenit divortul surprinzator caci spre sfarsitul anului 1968, in timpul repetitiilor la filmul Jeff, Delon a cazut in mrejele lui Mireille Darc.

Solicitat sa joace intr-un numar record de filme, a castigat bani suficienti, incat sa-si permita organizarea a doua intalniri de box pentru titlul mondial, dintre Jean-Claude Bouttier si Carlos Monzon si apoi dintre Carlos Monzon si Jose Napoles. In urma reusitei, Alain Delon si-a extins aria afacerilor, cumparand o herghelie de cai de rasa.

Rezultatele nu au intarziat sa apara nici in domeniul acesta, al curselor de cai, intrucat marele actor francez a castigat, cu calul Equileo un campionat mondial de galop. Pariurile au fost mari si castigurile pe masura.

Incepand cu anul 1968, isi diversifica afacerile. A infiintat o societate de radiodifuziune, una de productie a parfumurilor, alta de bauturi fine, de tigari si altele. In august 1985, s-a mutat definitiv in Elvetia, la Chene-Bougeries, pe malul lacului Leman. In 1999, a obtinut dubla cetatenie franco-elvetiana.

In anul 1987, cu ocazia turnarii unui video clip, a cunoscut-o pe frumoasa Rosalia Van Breemen, un tanar manechin olandez, de care se va atasa profund. Tanara cu chip angelic si corp serpuitor, il va determina sa se separe de Mireille Darc, dupa 15 ani de viata comuna. Rosalie, cu care se va casatori, ii va darui doi copii, pe Anouchka, in 1990 si pe Alain Fabien, in 1994. In anul 2002, Alain Delon va pune punct relatiei cu frumosul manechin, dupa alti 15 ani de mariaj, la fel ca in cazul precedentei partenere.

Devenise depresiv, adept al devizei potrivit careia o casatorie este superba, ceva de vis, dar esteâ€¦ prea lunga. A jucat in 87 de filme, care i-au adus glorie, bani si nenumarate premii.

Cu ceva timp in urma, Christian Aaron Boulogne, fiul nelegitim, facut cu actrita germana Nico, a publicat o carte de amintiri, in care a precizat ca a fost un copil ascuns si nerecunoscut de Alain Delon.

In anul 2003, Claudia Cardinale i-a decernat starului un premiu important la Festivalul de la Marrakech si, doi ani mai tarziu, presedintele Frantei, Jacques Chirac i-a decernat inalta distinctie de Ofiter al Legiunii de Onoare.

Alain Delon a fost un idol care a lansat o noua haina din piele, cautata cu febrilitate de tineretul anilor 60-70. Cu farmecul sau irezistibil, a urcat fulgerator treptele confirmarii. Cu privirea sa de otel perfora sufletul partenerelor, dar si al spectatoarelor din sala de proiectie. Avea o agilitate de felina, fiecare rol abordat fiind jucat ireprosabil, parca ar fi fost scrise anume pentru el. In filmele Laleaua Neagra si Zorro parea ca se nascuse cu spada in mana, dueland cu o eleganta aparte, cu o naturalete fara egal.

A dat nastere unor personaje in care demonstra calitati admiraÃ‚Âbile, o polivalenta extraordinara, interpretand cu aceeasi usurinta personaje pozitive si personaje negative. Registrul sau variat, cu o multitudine de disponibilitati, talentul sau cu largi posibilitati de abordare, i-au permis sa duca la bun sfarsit roluri de june prim, de om al legii, de partener ce eludeaza legea, de spion de mare finete, de criminal irecuperabil sau de salvator mult asteptat.

Prima sa iubire, actrita austriaca Romy Schneider, frumusetea anilor 60, s-a nascut la 23 septembrie 1938, la Viena si a decedat la 29 mai 1982, la Paris.

Incepand cu 1953, pana cand a trecut in lumea umbrelor, a jucat in 58 de filme cu parteneri de prim rang. Numele sau adevarat, inregistrat la nastere, a fost Rosemarie Magdalena Albach-Retty. Pe bunica dinspre mama o chema Schneider. De la ea a imprumutat numele de scena. A urmat cariera parintilor care erau, de asemenea, actori.

In octombrie 1938, familia lui Romy Schneider s-a mutat in Germania. Sapte ani mai tarziu, parintii divorteaza. Tanara copila urmeaza cursurile unui pension. Atingand pragul adolescentei, a fost remarcata pentru frumusetea si talentul ei de catre numerosi regizori si producatori. In 1958, l-a cunoscut pe Alain Delon, prima sa iubire despre care am amintit anterior.

La 1 aprilie 1965, la un an de la despartirea de Alain Delon, il intalneste pe actorul german Harry Meyen, cu care se marita la 15 iunie 1966. Din aceasta casatorie, se va naste copilul David Christopher.

Este distribuita in multe filme, precum Incestul, Piscina si altele. In 1975, divorteaza si se casatoreste cu Daniel Biasini cu care va avea o fiica, Sarah Magdalena. La 15 aprilie 1979, Harry Meyen, fostul ei sot se sinucide, moment trist care o afecteaza profund.

In 1981, divorteaza si de Biasini, unindu-si destinul cu Laurent Petin, un producator cu care-si va petrece ultimele luni din viata. La 5 iulie 1981, fiul sau David, in varsta de 14 ani a murit intr-un accident tragic si stupid, datorita unei perforari intestinale, in timp ce escalada un gard banal.

Zdrobita si distrusa, Romy a inceput sa-si inece durerea in alcool. La 29 mai 1982, a fost gasita moarta in apartamentul din Paris, in urma unei crize cardiace, produsa, probabil, de amestecul consumului de alcool cu barbiturice. A fost inhumata la 2 iunie 1982, la cimitirul Boissy-sans -Avoir, alaturi de David, fiul sau. Prezent la inmormantare, Alain Delon a depus o coroana de flori pe a carei panglica scria in limba germana â€œTe iubesc, dragostea mea, iubita meaâ€.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Lucy Page Mercer si Franklin Delano Roosevelt

O mare iubire pasionala din perioada interbelica a fost cea dintre un presedinte de stat si secretara sa.

Singurul presedinte american caruia i-au fost incredintate trei mandate succesive, a fost Franklin Roosevelt. Acesta s-a nascut la 30 ianuarie 1882, intr-o familie instarita, din centrul metropolei New York. Incepand cu anul 1900, a urmat cursurile Universitatii Harvard si ColumÂbia. A obtinut licenta in 1907, cu specializare in stiinte juridice. Cu doi ani in urma, se casatorise cu Eleanor, care era nepoata presedintelui din acea perioada, Theodor Roosevelt.

Franklin s-a afirmat in viata politica in cadrul Partidului Democrat, fiind ales senator in Adunarea Legislativa a statului New York, in anul 1910. Trei ani mai tarziu, a fost numit ministru adjunct al Marinei, iar la sfarsitul Primului Razboi Mondial, a reprezentat S.U.A. la Coferinta de Pace de la Paris.

In 1921 s-a imbolnavit de poliomielita, devenind infirm. Cu o vointa de fier, ajutat de Eleanor, sotia sa, va invata sa mearga, dar nu la nivelul la care se afla inainte de a fi atins de nemiloasa boala.

In anul 1928, a fost ales guvernator al statului New York si, patru ani mai tarziu, partidul l-a desemnat candidat pentru Casa Alba. Cu sloganul â€œ Noua orientare â€œ a castigat increderea electoratului, fiind ales presedinte. A facut multe calatorii in tara, a tinut legatura cu populatia, care vedea in el un adevarat salvator. A impus inlaturarea prohibitiei, punand punct, astfel, unei epoci dominate de violenta si jafuri repetate ale organizatiilor de tip mafiot, ce au generat un munte de cadavre.

In general, Franklin Roosevelt a urmarit amplificarea rolului statului in economia americana, sustinerea categoriilor sociale defavorizate, protejarea unor banci si relansarea productiei.

A stimulat dezvoltarea economiei dupa recesiunea de trista amintire, a contribuit la diminuarea somajului si a cautat solutii potrivite pentru infrangerea Germaniei, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. A fost acuzat de posteritate ca a acceptat prea usor multiplele pretentii sovietice, cedand nepermis de mult in fata sireteniei lui Stalin, cu consecinte dezastruoase pentru milioane de locuitori din estul Europei. Naivitatea presedintelui american in fata perversitatii bolsevice, s-a confirmat in toate intalnirile ce au avut loc intre fortele aliate.

Incepand din anul 1942, cand trupele germane au ajuns la Stalingrad, capitularea sovieticilor fiind pe muchie de cutit, Roosevelt a aprobat trimiterea de tancuri, tunuri, echipament si hrana celor asediati, contribuind, apoi la infrangerea Germaniei, prin debarcarea in Normandia, unde au murit 57.000 de soldati americani si 75.000 de soldati britanici.

Ca o curiozitate pentru colectionarii de picanterii, la Conferinta de la Teheran, din 28 noiembrie 1943, Franklin a fost cazat la Ambasada U.R.S.S., partea sovietica sustinand ca Ambasada S.U.A. nu este un loc sigur pentru protectia unui oaspete de rang inalt. Cine credeti ca era camerista primului om de stat american, trimisa special de Stalin pentru a trage cu urechea ? In niciun caz nu era o localnica iraniana sau o rusoaica sadea.

Persoana cu sortulet in fata si maturica in mana, nu era nimeni alta decat Ana Pauker, care era ofiter politic, cu grad de colonel in structurile sovietice. O exponenta de baza a infernului concentrationar pe care l-a instituit in Romania dupa 23 august 1944, cand a intrat in guvernul aservit Moscovei, retezand destinele unui mare numar de nevinovati, perioada care va fi detaliata intr-un serial viitor.

Dupa razboi, trezindu-se castigator si ocupant al unor intinse teritorii, Stalin a devenit brusc un dusman de moarte al imperialistilor anglo-americani, care il ajutasera in mod substantial in momentele cheie, confirmand proverbul â€“ â€œpe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiestiâ€.

Franklin Roosevelt a murit la 12 aprilie 1945, cu cateva zile inainte de infrangerea Germaniei si incheierea razboiului in Europa. Cu putin timp inainte fusese ales pentru a patra oara presedinte al S.U.A. A avut trei copii. O fata, Ann, si doi baieti, Elliot si James. Ca si sotia sa, Roosevelt se tragea dintr-o familie de evrei. Stramosul sau, Klaes Mortensen Rosenwelt emigrase in 1644 din Olanda, stabilindu-se la New Amsterdam, vechiul nume al metropolei de mai tarziu, New York.

La randul sau, Eleanor s-a nascut la 11 octombrie 1884, la New York si a facut studiile in Anglia, de unde a revenit in 1902. Dupa casatoria ce a avut loc trei ani mai tarziu, a cautat sa-si consolideze imaginea unei femei emancipate, independente si active. Primii ani de casnicie au fost foarte fericiti. Indragostiti pana peste urechi, ea nu banuia ca sotul ei calca pe alaturi si nici nu a prevazut ca, in viitor, urma sa guste si ea din dulceata adulterului, ademenita fiind de un spion. Aceasta deviatie comportamentala a adus consecinte istorice periculoase pentru S.U.A. Separarea ce a intervenit in cadrul cuplului a fost analizata, in amanuntime de presa vremii. Multe elemente au fost descoperite recent, din arhivele date publicitatii de catre cronicarul Vladimir Alexe.

Inca de tanara, Eleanor era entuziasmata de revolutia bolsevica din Rusia, organizand, in acest sens, strangerea de ajutoare si expedierea lor la Moscova. In cadrul intalnirilor organizate in Saloanele Rosii, a reusit sa cheme cateva personalitati ale timpului, pe care le-a lamurit despre binefacerile noii oranduiri instaurate de Lenin in estul Europei. Fata de Stalin, avea o adevarata fascinatie, numindu-l Unchiul Joe. La un moment dat, intr-o clipa de cumpana, nefericita in dragoste si admiratoare a ideilor de stanga, Eleanor a cazut usor in bratele unui simplu sergent, cu 25 de ani mai tanar decat ea, dar agent al Securitatii Sovietice.

In anul 1914, pe cand era ministru, lui Roosevelt i-a fost prezentata o tanara secretara, Lucy Page Mercer, care fusese adusa chiar de sotia sa, Eleonor. Avea 22 de ani si primea 25 de dolari pe saptamana. Beneficia de un statut special, de parca ar fi facut parte din familie. Franklin s-a indragostit de tanara, chiar de la inceput. Era in al noulea cer. La cei 32 de ani ai sai, sangele ii clocotea in tot corpul numai cand o vedea pe tanara, adusa, parca de Dumnezeu sa-i stea in preajma. Faptura ei il revigora, se simtea mai puternic, cu un tonus pe masura. Iubirea lor pasionala a inceput in 1916, pe cand Eleanor se afla plecata la Campobello, reÂsedinta de vara a sotilor.

Fericirea lor a fost umbrita de un personaj machiavelic, care facea parte din armata de intriganti, prezenta oriunde in lume unde trebuie bagate zazanii si declansate conflicte conjugale. Este vorba de Alice Roosevelt, verisoara viitorului presedinte al tarii. Dupa ce ii invita la ea pe cei doi amorezi, ii lasa imbratisati peste noapte. Dimineata o informa pe Eleanor despre escapadele sotului adulterin. De la banuiala la certitudine, drumul a fost scurt, deoarece Eleanor a gasit intr-un loc dosnic scrisori de dragoste ale lui Lucy, adresate amantului. Din acea clipa, mariajul s-a deteriorat brusc, fiecare membru ducand o viata paralela. De ochii lumii, incercau, totusi, intr-un mod stangaci sa pozeze ca sunt un cuplu fericit.

Initial Eleanor a vrut sa divorteze, dar nu a lasat-o Sarah, soacra sa. Pe de alta parte, Lucy, care era catolica, nu avea voie sa se casatoreasca cu un barbat divortat. Desi mai tarziu s-a casatorit cu Winthrop Rutherford, un batran bogat, relatia tinerei cu Franklin a continuat. Iubirea lor era prea mare, ca sa-i mai desparta cineva, indiferent de sacrificii. Dupa ce i-a murit sotul, Lucy venea din ce in ce mai des la Casa Alba, fara sa se jeneze de ziaristi.

Elliot, unul din fii lui Franklin, a dezvaluit ca, anterior, tatal sau mai avusese o relatie cu o alta tanara secretara, Missy Le Hand.

Dupa ce, timp de 15 ani, Eleanor s-a facut ca nu observa infidelitatea sotului, a facut si ea o pasiune extraconjugala, despre care am mai amintit. Cel care a reusit sa-i cucereasca inima , a fost sergentul Joseph Lash, secretarul organizatiei de tineret al Partidului Comunist American, supravegheat de F.B.I., datorita legaturilor sale cu spionajul sovietic. Acest partid era finantat direct de la Moscova si reprezenta o filiala a U.R.S.S., implicata masiv in furtul de tehnologie si de secrete americane. De fapt, chiar campania electorala a lui Roosevelt, a fost finantata de Stalin, care a pus conditia ca, in cazul in care Franklin va iesi presedinte al S.U.A., sa recunoasca imediat statul sovietic. Dupa ce a ocupat scaunul la Casa Alba, Roosevelt si-a tinut promisiunea si a stabilit relatii diplomatice cu sovieticii.

Revenind la cei doi amorezi, discutiile lor au fost ascultate si inregistrate de F.B.I., care plantase microfoane acolo unde se intalneau.

In anul 1943, tanarul avea 34 de ani si Eleanor, 59. Tarziu, presedintele Roosevelt si-a dat seama de ce sotia sa a intervenit in mod repetat ca Joseph Lash sa nu ajunga pe front. Dupa ce a ascultat benzile de magnetofon, Franklin l-a chemat pe generalul Arnold, seful Marelui Stat Major American si i-a dat ordin ca sergentul naravas sa fie trimis in prima linie din Pacific, in confruntarile dure contra japonezilor.

Dupa moartea lui Eleanor Roosevelt, survenita la 7 noiembrie 1962, Joseph Lash nu s-a jenat sa faca unele dezvaluiri intime, despre clipele petrecute cu Prima Doamna a Americii. Ciudat este faptul ca serviciile secrete americane, desi ii dovedisera vinovatia de spion sovietic, il tineau in continuare sub observatie, intr-un mod nepermis de ingaduitor, in loc sa-l aresteze. Aceste ezitari nejustificate au facut parte din panoplia marilor paradoxuri ale istoriei.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

O idila istorica:Napoleon si Maria Walewska, "sotia poloneza"

Multa lume cunoaste superba poveste de dragoste dintre imparatul Napoleon si Maria Walewska, dar aventura este atat de frumoasa, incat merita repovestita, pentru cine n-o stie sau cine vrea sa se incante rememorand.

In ziua de 1 ianuarie 1807, aminteste Pravda, cortegiul imparatului Napoleon Bonaparte s-a oprit in orasul polonez Brone, pentru schimbarea cailor. Evenimentul a adunat o multime fara numar, prin care cu greu si-au facut loc doua femei, incercand sa ajunga pana la generalul Duroc, maresalul palatului.

Una din ele, blonda cu ochi albastri si stralucitori, l-a impresionat pe general, cand a vazut-o. Ea a declarat ca este emotionata de faptele de arme ale imparatului si doreste sa-si exprime chiar in fata lui admiratia pe care i-o poarta.

Duroc n-a putut s-o refuze, a prezentat-o suveranului, iar memorialistii consemeneaza ca Napoleon i-ar fi raspuns:

"Sper sa ne vedem la Varsovia. Acolo voi fi fericit sa aud cuvintele de admiratie pe care minunatele voastre buze doresc sa le rosteasca"

Focul care s-a aprins in inima imparatului

Maria Walewska provenea dintr-o veche familie de nobili polonezi, scapatati. Era superba si isi putea gasi un sot pe masura, dar s-a casatorit cu batranul general Walewski, un rus in varsta de 70 ani, de doua ori vaduv, al carui nepot era cu noua ani mai tanar decat noua sa bunica vitrega.

La Varsovia, nu i-a fost greu lui Duroc s-o gaseasca pe necunoscuta si sa-i remita invitatia imparatului la balul organizat de autoritati in cinstea sa. Stupoare: Maria refuza. O asemenea invitatie trebuia adresata sotului, nu sotiei.

Aventura s-ar fi oprit poate aici si ramanea fara urmari, daca un anumit context istoric n-ar fi rascolit in acel moment societatea poloneza.

Dupa 1794, Polonia era invinsa si disparuta de pe harta Europei. Nostalgici, ofiterii polonezi ramasi in viata nu scapau nici un prilej sa-si exprime si patriotismul. Ca dusman al dusmanilor Poloniei, ei vedeau in Napoleon un inger salvator.

Maria s-a lasat cu greu convisa de ofiteri sa accepte invitatia la bal, dar acolo a evitat sa se intalneasca ochi in ochi cu cel care o invitase.

Dupa cina, ea a primit de la imparat un bilet:"Nu v-am vazut decat pe dvs, nu v-am admirat decat pe dvs. Numai un raspuns de la dvs poate linisti focul care s-a aprins in inima mea".

Sotul a convins-o

Maria a mototolit biletul, dar ofiterii polonezi refuzau sa piarda o ocazie unica: numai Napoleon putea hotari o soarta mai buna pentru patria lor vitregita.

Insusi batranul Walewski, sotul, poate fara sa banuiasca evolutia viitoare a lucrurilor, a insistat staruitor pe langa ea sa nu calce in picioare norocul care se poate cobori nu numai asupra patriei ei, dar si asupra rangului sau, daca ea se va intalni cu cuceritorul Europei.

Memorialistii imparatului insista asupra zbuciumului sufletesc din inima acestei femei. Ea nu se strecurase prin tumultul multimii ca sa vada un barbat frumos. Ea s-a dus convinsa ca dusmanii celor care i-au ingenunchiat tara merita omagiul ei.

Convinsa de anturaj si de insusi sotul ei, Maria accepta sa fie condusa in apartamentul imparatului.

O cina romantica si o conversatie nocturna, atata s-a petrecut atunci intre cei doi, asa cum relateaza memorialistul Las Casas, caruia insusi Napoleon, ajuns pe insula Sfanta Elena, i-a dictat filmul evenimentelor din viata sa.

Cuceritorul Europei a respectat dorinta acestei catolice fervente de a nu cadea in pacat fata de sotul ei si chiar fata de Dumnezeu, dar a obtinut promisiunea ca va veni si in seara urmatoare.

Memorialistii consemneaza scurt si fara echivoc ca, in seara urmatoare, a cazut, totusi, in pacat.

Zarurile erau aruncate. Pentru Maria, nu mai ramanea decat sa gaseasca o formula onorabila, ca sa nu apara in ochii lumii drept o fiinta frivola si destrabalata, ci un fel de sotie sui generis a lui Bonaparte, asa cum chiar el a intitulat-o [b]"sotia mea poloneza".

O nunta de miere, din aprilie pana in iunie

A inceput prin a-i scrie sotului si a-i marturisi totul. Recunostea ca ea nu simtise pana in acea noapte ardoarea adevaratei iubiri si ii judecase pe barbati numai dupa meritele, faptele si comportarile lor in societate.

Recunostea ca a trait ceva ce nu mai traise niciodata si ce nici macar nu banuia ca poate sa existe.

Cat despre Napoleon este suficient sa observam ca nu si-a mai continuat calatoria, ca sa intelegem cat pretuia in acel moment noile sentimente. Luna lor de miere a avut loc sub boltile castelului prusac Finckenstein si a durat din aprilie pana in iunie - o luna prelungita.

Erau fascinati unul de celalat, chiar daca Maria n-a uitat ca a ajuns in bratele imparatului impinsa de cercurile elitei poloneze, interesata in reinfiintarea Poloniei, stearsa atunci de pe harta Europei, aminteste Pravda.

Cum a pus ea problema si ce a discutat in taina cu cel in inima caruia patrunsese atat de adanc, nu stie nimeni, dar cert este ca in acel an 1907, Napoleon a infiintat Marele Ducat al Varsoviei, restaurand astfel patria vitregita a polonezilor.

In treacat fie spus, situatia Marelui Ducat n-avea sa dureze mult. La trei ani dupa nereusita campanie a lui Napoleon in Rusia, in 1815, soarta Poloniei a fost sa dispara din nou de pe harta, pana dupa Primul Razboi Mondial.

Deocamdata, incheindu-si luna de miere, Napoleon isi reia atributiile imperiale si continua drumul intrerupt de neasteptata idila, unica in istorie.

Maria il urmeaza la inceputul anului 1808. Soseste la Paris, unde se intalneste in taina cu iubitul ei - dar cum poate un imparat sa-si pastreze taiele vietii private?

Situatia devine impozibila, tinanad seama ca imparatui mai are si alte planuri. "Sotia poloneza" hotaraste sa paraseasca Parisul. Se instaleaza la Viena, intr-o casa confortabila dar nu luxoasa, in imediata apropiere a palatului imperial Schonbrunn.

"Sotia poloneza" nu mai are loc: a aparut sotia austriaca

De altfel, oricum aventura nu mai putea continua. Napoleon divortase in 1809 si s-a recasatorit in martie 1810 cu Maria-Luisa, arhiducesa de Austria, din motive care tin mai mult de interesele statului, decat de vreo idila, asemanatoare celei de odinioara.

La putin timp dupa casatoria cu arhiducesa austriaca, Napoleon afla ca, in ziua de 4 mai 1810 Maria Walewska a nascut un baiat care primeste numele de Alexandre-Florian-Joseph-Colonna Walewski. Este primul fiu al imparatului si aflarea vestii il facea fericit.

Faptul ca nu avea copii il preocupa foarte serios, mai ales sub aspectul sucesiunii la tron, iar fosta sa sotie, Josephine, care nascuse deja in prima casatorie, reusise sa-l convinga pe imparat ca sterilitatea ii apartinea lui si nu ei.

Copilul Mariei i-a dovedit ca el poate fi tata, lucru confirmat inca o data la 20 martie 1811, cand naste si Maria-Luisa, tot un fiu, cel care trebuia sa urmeze la succesiune, dar n-a fost sa fie.

"Un suflet la fel de frumos, ca si infatisarea"

Intre timp, prin decembrie 1810, doamna Walewsky se intorsese la Paris, impreuna cu fiul, pentru a-l prezenta tatalui sau natural. Napoleon nu poate ascunde secretul lui Polichinelle, Maria ramane cu copilul la Paris, instalata in elegantul hotel de pe buleverdul d'Anten, unde imparatul ii trimite in fiecare dimineata personalul pentru a primi dispozitiile.

Bonaparte i-a instituit o indemnizatie lunara de 10.000 franci si o loja la dispozitie in toate teatrele pariziene. Mai mult decat atat nu putea face pentru ea un barbat insurat cu o alta femeie.

Ne-a ramas o caracterizare, facuta chiar de imparat despre Walewska:"Este incantatoare, este un inger. N-as gresi daca as spune ca are un suflet la fel de frumos ca si infatisarea".

In memoriile sale despre Napoleon, Madame de Kielmannsegge o caracteriza astfel:"Nu era inalta, dar talia era bine proportionata, parul blond, tenul curat, surasul deosebit de agreabil si un timbru in glas care o facea placuta de la primul cuvant; modesta si nepretentioasa, rezervata in gesturi si simpla in toalete, avea toate calitatile sa fie atragatoare, ca femeie".

In primul exil al imparatului, pe insula Elba, Walewska a fost una din putinele persoane care au dorit si au reusit sa-i faca o vizita, intre 1 si 3 septembrie 1814, insotita de sora si de fratele ei.

In continuare, destinul celor doi indragostiti de la Finckenstein a urmat drumuri pe cat de diferite, pe atat de triste.

Maria Walewska, ramasa vaduva in acelasi an 1814, s-a recasatorit in 1816, cu un var indeparat al lui Napoleon Bonaparte, insa, la numai un an de la aceasta casatorie, n-a reusit sa supravietuiasca in timp ce nastea.

Napoleon, asa cum se stie, a incercat o noua aventura militara, cunoscuta in istoria prin sintagma "cele o suta de zile", dar, dupa spectaculoasa infrangere de la Waterloo, s-a predat Angliei, care l-a exilat definitiv pe insula Sfanta Elena.

Acolo isi va gasi sfarsitul, in 1821, la numai 51 de ani, aproape singur, dupa ce intreg continentul fusese la picioarele lui.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

[b]Regina Maria si Barbu Stirbei

Inteligenta sa sclipitoare, frumusetea iesita din comum si firea pasionala au transformat-o atat intr-un simbol, cat si intr-una dintre cele mai apreciate femei care si-au pus amprenta asupra acestui popor - este vorba despre Regina Maria, una dintre cele mai mari personalitati feminine din istoria Romaniei si o femeie care continua sa inspire zi de zi.

"Exista un singur barbat la Palat si acela este regina.'' a fost afirmatia antologica facuta de a Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Charles de Saint-Aulaire, dupa ce a vazut-o pe Maria pe front, sfidant exploziile si impartind cu o energie inimaginabila alinari celor din jur. Personalitatea ei a marcat istoria, frumusetea ei a ramas vie, iar pasiunea cu care a iubit viata si taria cu care a luptat pentru tara de care a fost adoptata au marcat istoria.

Nascuta in localitatea Eastwele Park-Kent, din Anglia, la 29 octombrie 1875, Regina Maria a fost fiica ducelui Alfred, cel de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, verisoara cu tarul Rusiei, Nicolae al II-lea si cu imparatul Germaniei, Wilhelm al II-lea. La numai 16 ani s-a logodit cu Ferdinand, principele mostenitor al Romaniei, care ii va deveni sot.

Tanara, nestiuntoare si " foarte mandra de tara de bastina", asa cum spunea in marturia din testament pe care a lasat-o romanilor, Maria abia implinise 17 ani cand a venit in Romania pentru a "imbratisa o noua nationalitate". S-a straduit insa din rasputeri sa fie o buna romanca, cum ea insasi spunea.

Asa ca la 29 decembrie 1892, cea supranumita Missy avea sa ajunga in Romania ca sotie a unui barbat cu 10 ani mai in varsta decat ea. Chiar daca Maria era de o frumusete iesita din comun, sotul acesteia, Ferdinand, a iubit si continua sa iubeasca o alta femeie, poeta Elena Vacarescu. Regele isi ineaca durerea pricinuita de dragostea imposibila in alcool si in aventuri nenumarate. Regina, lipsita de dragostea celui care fusese ales sa-i fie sot si inzestrata cu o frumusete iesita din comun, trezea la randul ei, patimi si controverse.

Iubirea este cea mai mare problema in viata unei femei

Cu toate ca de multe ori a avut de jucat rol de barbat, nu a uitat niciodata ca este o femeie si chiar una foarte frumoasa pe deasupra. ,,Iubirea este cea mai mare problema in viata unei femei, si, cum de la inceputul lucrurilor se pare ca ea a fost aleasa de natura sa fie purtatoarea poverii, nici legile, nici morala sau exigentele societatii n-au fost vreodata in stare sa i-o rezolve",scria in septembrie 1925, revista Cosmopolitan, intr-un articol intitulat ,A Queen Talks About Love", scris chiar de regina.

Despre viata reginei Maria s-au scris rafturi intregi de biblioteci. A fost un om ca toti oamenii, dar hotarata in toate actiunile pe care le-a intreprins.

Regina-barbat, asa cum au denumit-o contemporanii pentru temperamentul sau energic, s-a nascut in localitatea Eastwele Parkâ€“Kent, din Anglia, la 29 octombrie 1875. Avea trei prenume, Maria Alexandra Victoria si facea parte din Casa de Saxa Coburg si Gotha. Ca grad de rudenie, a fost fiica ducelui Alfred, cel de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, verisoara cu tarul Rusiei, Nicolae al II-lea si cu imparatul Germaniei, Wilhelm al II-lea.

S-a logodit la 16 ani cu Ferdinand, principele mostenitor al Romaniei, care ii va deveni sot, la 29 decembrie 1892. O luna mai tarziu, municipalitatea Bucurestiului i-a oferit o cupa de argint, gravata cu inscriptia â€œBine ai venit, mireasa, de Dumnezeu aleasa spre a patriei cinstire.

La 15 octombrie 1893, se nastea primul ei fiu, Carol Caraiman, viitorul rege al Romaniei. Au urmat Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana si Mircea. La 15 octombrie 1922, Maria si Ferdinand au fost incoronati la Alba Iulia. Cinci ani mai tarziu regele moare, lasandu-i tronul lui Carol al II-lea. Regina Maria, persecutata de fiul sau, sub diverse motive, trece in lumea umbrelor la 18 iulie 1938, la Pelisor Sinaia. Avea 63 de ani.

Cauza mortii ei a generat multe suspiciuni si speculatii. Pentru inceput, s-a raspandit zvonul ca, in urma unui schimb de focuri ce a avut loc intre Carol si Nicolae, regina-mama s-a aruncat in apararea fiului cel mic, primind glontul in locul acestuia.

Potrivit altor surse, regina a murit in tren, inainte de a ajunge la Sinaia. La inceputul anului 1938, a fost internata in mai multe sanatorii din Italia si Germania, banuita de cancer la esofag si ciroza.

Vazand ca nu se mai poate ridica din pat, simtindu-si sfarsitul aproape, i-a cerut fiului sau, Carol al II-lea, sa-i trimita un avion sa o aduca in Romania. Auzind de refuzul monarhului de a-i indeplini aceasta ultima dorinta, Hitler s-a oferit sa-i puna la dispozitie un avion sanitar. Regina l-a refuzat, preferand sa vina cu trenul ca sa moara in Romania. Intrand pe la Cernauti, trenul a avut restrictia de a merge incet, fara socuri si miscari bruste. Dupa ce garnitura a trecut de Bacau, cei care raspundeau de parcursul trenului au fost anuntati sa mareasca viteza, deoarece regina Maria murise. Decesul a fost anuntat de Carol al II-lea abia a doua zi, cand corpul neinsufletit a fost depus la castelul Pelisor. La 24 iulie, au avut loc funeraliile nationale. Ritualul a fost asemanator unui soldat cavalerist. In urma sicriului, s-a aflat calul reginei, cu cizmele ei de calarie legate de sa.

A fost imhumata langa Ferdinand, Carol I si Elisabeta, la manastirea Curtea de Arges. Conform dorintei marii defuncte, la autopsie, inima i-a fost prelevata de catre doctor Nicolae Minovici. Dupa i s-a aplicat o conservare corespunzatoare, inima a fost asezata intr-o caseta octogonala din aur si argint, placata cu 307 diamante. Pretiosul trofeu a fost depus la Biserica Stella Maris, din Balcic, doar pentru putin timp. Dupa pierderea Cadrilaterului, caseta a fost adusa la Castelul Bran. In prezent se afla la Muzeul National de Istorie, din Bucuresti, dupa un lung drum si neglijente in pastrare, care au dus la deteriorarea inimii.

Biografii sai afirma ca regina a fost de o frumusete rara. Bruneta cu ochii albastri, argintii, scanteietori, cu luciri de otel. Era alintata cu diminutivul Missy. A fost o femeie energica, prezenta permanent pe front, printre raniti, impartind mancare, paturi si medicamente. Sfida exploziile din jur. Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Charles de Saint Aulaire, a facut o afirmatie antologica pentru acele vremuri Exista un singur barbat la Palat si acela este regina.

Contemporanii i-au dezvaluit amorurile. A fost banuita ca fiica sa Maria-Mignon, a aparut dupa o relatie cu locotenentul Zizi Cantacuzino, aghiotantul sau, care a insotit-o pretutindeni. Apoi s-a indragostit de Waldorf Astor, un aristocrat american.

Intre 18 octombrie si 24 noiembrie 1926 a facut un lung turneu pe continentul Nord American. Traseul a inclus cateva mari orase din Statele Unite si Canada, precum New York, Montreal, Ottawa, Winnipeg si cateva asezari ale indienilor din Dakota de Nord, regina fiind botezata Steaua Diminetii, de catre Tribul Blackfoot.

Adevarata ei dragoste a fost printul Barbu Stirbei, un barbat frumos, brunet cu ochi caprui. Se spune ca a fost tatal ultimilor doi copii, Ileana si Mircea, care semanau izbitor cu printul. Ceilalti aveau ochii albastri ca ai ei si ai lui Ferdinand. Din aceasta cauza va avea zile cumplite, pedepsita gradual de fiul sau, Carol II, care, in final il va exila pe printul Barbu Stirbei, pentru a intrerupe frumoasa poveste de dragoste care se infiripase intre cei doi.

Administrator Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57

Hamlet si Ofelia

Hamlet este personajul principal al tragediei cu acelasi nume, scrisa de William Shakespeare. Hamlet este tanarul print al Danemarcei, fiu al raposatului rege si al reginei Gertrude. Lui Hamlet, reintors de la studii, i se arata intr-o noapte, pe zidurile castelului Elsinor, fantoma tatalui sau, care ii dezvaluie ca a fost asasinat miseleste de catre propriul sau frate, actualul rege Claudius, care a impins crima pana la a se casatori cu sotia celui ucis, mama lui Hamlet.

Tanarul print, fire inclinata spre studii si reflectie, se vede brutal obligat de evenimente sa actioneze si sa-si razbune tatal. El simuleaza nebunia, acumuleaza dovezile si cauta momentul prielnic razbunarii, ezitand mereu sa actioneze.
Punand niste actori ambulanti sa joace o piesa care reconstituie imprejurarile crimei, Hamlet surprinde reactia care il tradeaza pe Claudius, dobandind astfel o noua proba a vinovatiei acestuia.

Ofelia, fiica lui Polonius, il iubeste pe Hamlet, dar purtarea sadica si brutala a printului o innebuneste. "La manastire du-te: de ce sa porti samanta unui neam blestemat?" ii spune el Ofeliei. Pentru a-si indeplini datoria sa razbunatoare, Hamlet sacrifica dragostea pentru Ofelia, care moare innecata si pe al carei tata, curteanul Polonius, il omorase luandu-l drept rege.

Laertes, fratele Ofeliei, il provoaca pe Hamlet la duel, iar regele otraveste varful spadei lui. Inainte de macelul care incheie povestea, Hamlet ii spune prietenului sau Horatio:"Soarta vrea ca eu sa inving; Dar nu stiti voi ce trist e totul in inima mea." Are loc un duel care se incheie cu moartea lui Gertrude, Laertes, Claudius si Hamlet, ale carui ultime cuvinte sunt "restul e tacere". Hamlet moare, nu insa inainte de a-l fi ucis pe rege, iar regina bea otrava.

Printul norvegian Fortinbras ocupa tronul, aducand un omagiu lui Hamlet si reintroducand ordinea pe care atatea crime o tulburasera.

» Mesajele zilei - Citate celebre
» Royal Jewelry & Tiaras / Fabergé Eggs / The Royals

Iubiri pierdute in filele timpului... Cupluri celebre din toate timpurile

Iubiri pierdute in filele timpului... Cupluri celebre din toate timpurile

Subiecte similare

Subiecte similare