| turkeys-fans.forumgratuit.ro seriale si filme turcesti ,coreene si telenouvele |
|
| Autor | Mesaj |
---|
rush Colaborator special
Mesaje : 313 Data de inscriere : 20/03/2012 Varsta : 55 Localizare : Bucuresti
| Subiect: Actori romani celebri Sam Dec 29, 2012 5:29 pm | |
| Gheorghe Dinica In acest colt al amintirilor, as vrea sa ne exprimam parerea liber fara google sau alte pagini de pe internet. Pentru ca fiecare dintre noi are undeva ascuns in suflet amintirea lui Gheorghe Dinica, “Gigi”, cum ii spuneau apropiatii si eu la randul meu ii spunem asa in gand simtindu-ma apropiata de el, pentru ca el s-a vrut apropiat de fiecare dintre noi, pentru ca ne-a iubit pe fiecare in parte si ne-a daruit iubirea si talentul sau prin filmele si piesele de teatru pe care ni le-a lasat. Pentru mine Gheorghe Dinica a fost actorul care a intrat in “casa” mea inveselindu-ma, care a intrat in “casa” mea simplu si fara urma de prefacatorie si mi-a lasat amintiri la care ma intorc intotdeauna cu placere. Intr-un interviu cu sotia lui d-na Gabi, imediat dupa ce el a plecat, aceasta spunea ca si atunci cand se vorbeau despre lucruri serioase gasea o portita de a o transforma in gluma. Ea spunea ca la o discutie de acest gen i-a spus : ”- Gigi avem si noi o varsta ar trebui sa ne gandim sa luam locuri de veci !”. El i-a raspuns razand :”- Pe mine ma ingroapa primaria !”, “- Dar totusi si eu ar trebui sa ma gandesc la asta, ce fac daca n-ai unde sa ma duci? “, iar el cu umoru-i binecunoscut i-o tranteste :”- Draga mea tu fa gestul si ma descurc eu !” Acest dialog l-am reprodus din memorie dar esentialul acesta e. Nu pot sa trec peste rolurile celebre, (sunt atat de multe ca mi-e si greu sa le enumar pe toate), dar cele pe care mi le aduc aminte si pe care cred ca le stiti si voi sunt din filmul “Columna” unde l-a interpretat pe Bastus dand replica celebra “In nemernicia mea ca un caine turbat am muscat mana care m-a crescut….”, in filmul lui Sergiu Nicoalescu, “Ultimul cartus”…” Nu trage domn’ Semaca sunt eu Lascarica..”, intr-un film extraordinar “Filantropica in care spune :” Mana intinsa care nu spune o poveste nu capata pomana…Fii profesionist ce dracu’”. Va las cateva din secventele celebre si un cantec care, spunea el i-a caracterizat viata. In speranta ca v-am captivat atentia va las sa va bucurati de maestrul care a plecat putin dar el ramane cu noi atata vreme cat ne gandim la el.
[justify] BastusPuiut - Filantropica |
| | | utzy Administrator
Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57
| | | | rush Colaborator special
Mesaje : 313 Data de inscriere : 20/03/2012 Varsta : 55 Localizare : Bucuresti
| Subiect: Re: Actori romani celebri Dum Dec 30, 2012 12:06 pm | |
| Iti multumesc Utzy chiar nu stiam daca procedez cum trebuie ! |
| | | rush Colaborator special
Mesaje : 313 Data de inscriere : 20/03/2012 Varsta : 55 Localizare : Bucuresti
| Subiect: Re: Actori romani celebri Dum Dec 30, 2012 12:15 pm | |
| Stefan Iordache In coltul meu cu amintiri pe care nu vreau sa le uit pentru ca altfel ei au sa dispara, m-am gandit ca nu se poate sa nu vi-l aduc si pe Stefan Iordache bunul prieten al lui Gheorghe Dinica. Daca si-au impartit scena, viata, muzica, filmul si paharul impreuna de ce sa nu stea si la noi tot impreuna ?. Uitandu-ma in filmografia lui imi dau seama ca ne-a iubit si ne-a lasat multe amintiri, ne-a lasat inima lui mare care si-a daruit-o pentru ca noi sa nu-l ascundem intr-o arhiva prafuita. Nici nu cred ca se poate, avand in vedere ca in orice film, piesa de teatru, cantec, a pus cate o picatura si nu intotdeauna aceeasi care ne-a facut sa ne intrebam, daca e acelasi actor din precedentul proiect. Nici un personaj n-a semanat cu altul, fiecare avand personalitatea lui, mimica lui, chiar daca in fapt numele de Stefan Iordache ramanea neschimbat. Pentru ca el sa se bucure si pe noi sa ne bucuram, inca putin, de el va las cateva secvente memorabile. Rush P.S. Am citi mai daunazi despre casa lor de la Gruiu. Aveau o casa simpla taraneasca fara un design modern asa cum se construiesc cele din ziua de azi. Omul care are si astazi grija de ea spunea ca totul e asa cum au lasat ei inainte de plecare, de parca asteapta sa se intoarca. Stefan Iordache si sotia lui aveau trei pisici, Mache, Cascarache si Timofte. - Mahnirea lui Stefan Iordache - ultima scrisoare - Stefan Iordache si Florin ChilianSi o melodie draga mie si cred ca si voua tuturor. Vocea dumnealui calda si grava te fac sa te gandesti ca suntem mai saraci fara el dar si mai bogati ca am fost contemporani cu el. - Sa-mi canti cobzar ! |
| | | utzy Administrator
Mesaje : 52510 Data de inscriere : 10/11/2011 Varsta : 57
| Subiect: Re: Actori romani celebri Mier Ian 09, 2013 7:51 pm | |
| Amza Pellea
Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983 în București) fost un actor român de teatru și film. A fost interpretul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie. Considerat de multa lume drept cel mai mare actor pe care l-a ivit neamul romanesc[judecată de valoare]. A fost actorul care a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor precum Decebal sau Mihai Viteazul.
S-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).
Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.
Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).
Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983.
Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.
A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.
22 martie 1973 - 24 septembrie 1974 A fost Director al Teatrului Național Craiova.
A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.
A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit „Douăzeci de ani fără Amza”.
Filmografie
Haiducii (1966) Dacii (1967) Mihai Viteazul (1971) Ciprian Porumbescu (1973) Ultimul cartuș (1973) Un comisar acuză (1974) Stejar – extremă urgență (1974) Nemuritorii (1974) Osînda (1976) Eu, tu, și... Ovidiu (1978) Pentru patrie (1978) Melodii, melodii (1978) Revanșa (1978) Ecaterina Teodoroiu (1978) Nea Mărin miliardar (1979) Mihail, cîine de circ (1979) Capcana mercenarilor (1981) Cucerirea Angliei (1982)
1961 Setea 1963 Tudor 1964 Pisica de mare 1965 Neamul Șoimăreștilor, Camera albă 1966 Răscoala 1968 Columna 1969 Războiul domnițelor 1971 Atunci i-am condamnat pe toți la moarte 1972 Puterea și adevărul, Săgeata căpitanului Ion 1973 Aventurile lui Babușcă 1974 Proprietarii, Porțile albastre ale orașului 1975 Cantemir, Ulzana, căpetenia apașilor, Tată de duminică, Evadarea 1976 Lumina pe coline, Trei zile și trei nopți 1977 Boschet de Veneția, Accident, Împușcături sub clar de lună 1979 Brațele Afroditei 1980 Duios Anastasia trecea, Casa dintre câmpuri 1981 Poarta de aur a incașilor, Șantaj, Spectacolul spectacolelor, Detașamentul „Concordia”, Ana si „hoțul” 1983 Imposibila iubire
|
| | | rush Colaborator special
Mesaje : 313 Data de inscriere : 20/03/2012 Varsta : 55 Localizare : Bucuresti
| Subiect: Re: Actori romani celebri Joi Ian 10, 2013 8:03 pm | |
| Jean Constantin
Biografie
Jean Constantin s-a născut la 21 august 1928 la Techirghiol, în judeţul Constanţa. A debutat pe scenă la Teatrul de Stat Fantasio, din Constanţa, în 1957.
A fost investit drept Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, in cadrul unui ceremonial desfasurat intr-o sala a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava. Jean Constantin e un personaj atat in viata reala, cat si in filme. „Pata de culoare", cum se autointituleaza, fie ca e vorba de Ismail, Parpanghel sau Somali, din, Roming.
Ii placea de mic sa spuna poezii, iar parintii il incurajau, mama lui avea voce, iar tatal lui era comic. Viata maestrului Jean Constantin a fost muncita, a făcut naveta cu trenul, chiar si cu caruta ca sa ajunga la teatru, dar a depus suflet in tot ce facea, altfel, maestrul spunea ca: "dacă nu trece prin tine, publicul te simte ".
Actorul a jucat în circa 80 de filme, cum ar fi "Baronul Ecluzei" (1960), "Răzbunarea haiducilor"(1968), "Zile de vară" (1968), "Prea mic pentru un război atăt de mare" (1969), devenind celebru în anii '70, cu seria de filme de comedie "B(rigada) D(iverse)", unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie, dar şi "Nea Marin miliardar" (1979), unde i-a avut colegi Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu şi Ştefan Bănică. Totodată, Jean Constantin este foarte cunoscut şi pentru rolul lui Ismail din "Toate pânzele sus", de Mircea Mureşan. A locuit in Constanta unde este cetatean de onoare al orasului. Aflat la a treia casatorie, actorul isi prezinta sotia drept o gospodina desavirsita, este vorba despre Elena Jean, fosta sotie a lui Gheorghe Cozorici, care a lucrat la Teatrul Naţional 40 de ani ca sufleor. https://www.youtube.com/watch?v=dTvSx2R4thM - Dem Radulescu si Jean Constantin https://www.youtube.com/watch?v=Gzn9KE0lork - Fir-ar mama ei de viata |
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: Actori romani celebri | |
| |
| | | |
Subiecte similare | |
|
Pagina 1 din 1 | |
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| |
|