Subiect: Kivanç Tatlitug Mar Oct 11, 2011 11:32 am
Nume: Kivanç Tatlitug Data nasterii: 27 Octombrie 1983 Locul nasterii: Adana, Turcia Zodia: Scorpion
Biografie Kivanç Tatlitug a crescut alaturi de familia sa in Adana,un oras din sudul Turciei,aproape de graniţa cu Irak-ul, până în 1997, când o necesitatea unui tratament medical pe termen lung pentru tatăl său, i-a determinat să se mute la Istanbul.
În copilărie visa să ajungă jucător profesionist de basket în NBA. Pasiunea sa pentru baschet l-a facut să joace în echipe cunoscute din Turcia precum Ulkerspor, Besiktas sau Fenerbahce. Un accident nefericit îi întrerupe însă ascensiunea, şi îl îndreaptă către modelling.
Având drept cel mai mare suporter pe mama sa, care a crezut de la început în şansa lui şi a trimis poze agenţiilor sau revistelor de specialitate fără ca fiul ei să ştie, ofertele nu au întărziat să apară şi fără să-şi dea seama, Kivanc ajunge pe podium. Consacrarea internaţională o cunoaşte căştigând primul titlu de Best Model of the World acordat în Turcia (2002), şi, în anul următor finala mondială. Acest nou pas îl duce în Franţa, la agenţia Success, unde va petrece aproape 2 ani, până când, un telefon neaşteptat, îi oferă o şansă de afirmare pe micile ecrane din Turcia.
Deşi manifestându-şi fascinaţia pentru film încă din copilarie, initial Kivanc a ezitat să accepte propunerea făcută de către echipa de producţie a serialului Gumus (titlul original în limba turcă).
Întors în Turcia şi având şansa să studieze îndeaproape scenariul, Kivanc acceptă rolul lui Mehmet, personaj al cărui caracter îl găseşte apropiat de al său. Debutul său în televiziune este încununat de un success de neimaginat. Explicaţia? O combinaţie extraordinară de calitaţi fizice remarcabile, talent nativ, scenariu realist şi circumstanţe sociale favorabile. În plus, trebuie menţionată intepretarea convingătoare, între Kivanc şi Mehmet existând numeroase asemănări, după cum singur mărturisea actorul.
Transmis în peste 22 de ţări arabe de către Middle East Broadcasting (MBC, Dubai), serialul a născut dezbateri aprinse pe tema obiceiurilor şi cutumelor din ţările musulmane, dar în special asupra relaţiilor dintre bărbat şi femeie, în contextul acestei zone geografice. Dimensiunea acestora este dată de paginile dedicate serialului şi actorului principal de cele mai prestigioase reviste, ziare şi agenţii de presă de pe întreg mapamondul: Newsweek, International Herald Tribune, Washington Post, USA Today, The China Post, Indian Express, Al-Ahram Weekly, Al Arabiya, Associated Press, Reuters etc.
Anul 2007 i-a adus lui Kivanc debutul pe marile ecrane, în filmul de lung metraj “Americans at the Black Sea”, dar şi al doilea rol într-un nou serial intitulat “Menekse & Halil”.
În ciuda faptului că rolul lui Mehmet i-a adus celebritatea în întreaga lume, şi că cele mai prestigioase publicaţii din lume i-au acordat pagini întregi, Kivanc rămâne, după cum singur mărturiseşte, un tânăr cumpătat, care preferă compania prietenilor şi a familiei, în locul ieşirilor în cluburi sau la petreceri mondene. Persoană retrasă din fire, în pauzele dintre filmări, Kivanc preferă să citească o carte, să răsfoiască ziarele sau să asculte muzică.
Cea mai mare dorinţă a lui Kivanc este să ajungă un actor desăvârşit.
Filmografie 1. Ask-i memnu - Iubire ascunsa (Serial TV) (2008) .... Behlül 2. Amerikalilar Karadeniz'de 2 (2007) .... Muzaffer 3. Menekse ile Halil (Serial TV) (2007) .... Halil 4. Gümüs (Serial TV) (2005) .... Mehmet
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Sam Oct 15, 2011 4:05 pm
Ayakligazete.com internet sitemizin Twitter hesabında takip ettiği ünlü isimlerin Twitter sıralaması belli oldu. Buna göre Cem Yılmaz 1 milyon takipçi barajını geçen ilk Türk olarak dikkat çekiyor.
154155 Kıvanç Tatlıtuğ
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 10:22 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 10:43 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 10:44 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 10:45 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 10:59 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 11:01 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 11:02 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 11:03 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 11:05 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 11:06 pm
Ultima editare efectuata de catre IrinaLove in Mar Oct 18, 2011 11:10 pm, editata de 1 ori
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 11:09 pm
IrinaLove Moderator
Mesaje : 5487 Data de inscriere : 09/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Mar Oct 18, 2011 11:13 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 3:59 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 3:59 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:02 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:02 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:04 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:06 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:11 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:14 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:18 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:35 pm
GUMUS-NOOR Moderator
Mesaje : 6754 Data de inscriere : 19/10/2011
Subiect: Re: Kivanç Tatlitug Vin Oct 21, 2011 4:37 pm