Merve Boluğur: Nu mi-am dorit să devin actrițăÎndrăgita actriță de origine turcă, Merve Boluğur, cunoscută pentru rolurile sale din serialele Küçük Sırlar și Suleyman Magnificul sub domnia iubirii, a oferit de curând un interviu pentru revista Hafta Sonu. Cu această ocazie, frumoasa brunetă în vârstă de 26 de ani a realizat și o sesiune foto absolut inedită, pe care vă propun să o admirați în cele ce urmează.
Merve Bolugur este o actriță celebră în Turcia. Filmul, însă nu este unica ei pasiune. Bruneta a dezvăluit că muzica reprezintă o altă pasiune a sa, asta deși nu are ureche muzicală. Cum mă trezesc, dau volumul la muzică mai tare. Ador melodiile care mă binedispun pentru întreaga zi, a declarat Merve. Tânăra a făcut o pasiune pentru muzică încă din copilărie. Pe atunci, Merve nu visa să devină actriță.
În copilărie nu am visat să devin actriță. După ce am absolvit liceul, am început să fac publicitate. Nu mă gândeam la actorie pe atunci. Mai târziu am participat la un castig pentru un basm - Keloğlan Kara Prens’e Karşı. Am fost selectată, dar am primit totul ca pe ceva absolut normal. Abia văzându-mă pe marele ecrane am înțeles că actoria e viața mea și am decis să devin actriță. Am început să însușesc arta actoricească, am primit un rol în Acemi Cadı’ și de aici a pornit totul …, a declarat Merve Bolugur.
În tot acest timp, frumoasa brunetă nu a renunțat la modeling. Experiența pe care a acumulat-o în publicitate a ajutat-o enorm în drumul său spre celebritate. În plus, modelingul i-a adus și primii bani câștigați cu sudoarea frunții. Merve nici măcar nu bănuia că ar putea deveni celebră într-o bună zi. De fapt, nu țintea să devină celebră. Visul ei de atunci era să devină prezentatoare tv.
Cât privește frumusețea, Merve nu a fost niciodată preocupată de aspectul ei exterior.
Întotdeauna mi-am făcut griji pe seama sănătății, cât privește frumusețea exterioară, nu m-am întrebat niciodată dacă sunt frumoasă sau nu. Depun foarte mult efort ca să arăt bine. Știu că nu sunt o frumusețe rară, dar am suficient șarm cât să fac un bărbat să-și întoarcă privirile spre mine, a declarat Merve.
În interviul acordat revistei Hafta Sonu, frumoasa actriță și-a amintit și de perioada din liceu.
În liceu, eram foarte timidă, reținută și mă țineam departe de certuri. Nu am fost cea mai bună elevă din clasă, nici cea mai frumoasă, dar nici cea mai populară fată din liceu.
Merve Bolugur a vorbit și despre familia sa. Deși are un frate mai mic, actrița susține că nu obișnuiește să o facă pe sora mai mare cu acesta: Consider că fiecare trebuie să trăiască cu mintea sa și să învețe din propriile greșeli. Nu-i dau niciodată sfaturi fratelui meu, doar îi sugerez ce e bine și ce e rău.
În ceea ce privește părinții, Merve continuă să trăiască în casa părintească alături de cele mai dragi ființe ale sale. Tatăl actriței este proprietarul unui magazin de încălțăminte(actrița susține că niciodată nu-și procură încălțăminte de la tatăl său), iar mama e casnică.
Merve se caracterizează drept o persoană sensibilă, emotivă, independentă, căreia nu-i place niciodată să vorbească despre viața ei privată. Actrița trăiește privind în viitor, iar atunci când vine vorba de prietenie preferă prietenii de gen masculin. Cu bărbații e mai ușor. Ei sunt mai deschiși și privesc cu alți ochi viața, declară Merve. Cel mai bun prieten al său, însă, rămâne mama. Ei, actrița susține că îi poate dezvălui toate secretele sale.
Pentru aceeași revistă, Merve a mai dezvăluit că nu intenționează să revină în modeling, iar cât privește shopping-ul, actrița nu e o mare admiratoare a acestuia, întrucât în garderoba sa există întotdeauna o limită.