Sultanatul femeilor (în limba turcă otomană قادینلر سلطنتی; Kadınlar saltanatı) este o perioadă din istoria Imperiului Otoman (ultimele decenii ale secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea) în care femeile, în special mamele sultanilor, Valide Sultan, au exercitat o influență importantă asupra politicii Imperiului Otoman. Termenul a fost folosit pentru prima oară de istoricul turc Ahmed Refik (1881-1937) pentru explicarea unei perioade dezvoltării încetinite a Imperiului Otoman.
Prima femeie din harem care a deținut o putere importantă în imperiu a fost Roxelana (c. 1510-1558), soția preferată a sultanului Soliman Magnificul. Succesiunea la tron a fiului Roxelanei, Selim al II-lea, a fost asigurată prin manevre violente de către soției sultanului. ea a organizat asasinarea a doi dintre prezumtivii moștenitori ai tronului, frați vitregi ai lui Selim. Pentru a-și asigura poziția de forță, Roxelana a complotat în 1536 pentru executarea marelui vizir Damat İbrahim Pașa, iar în 1555 pentru uciderea marelui vizir Kara Ahmed Pașa și înlocuirea acestuia cu propriul ginere, Rüstem Pașa.
Un alt exemplu celebru este cel al lui Kösem Sultan (CA. 1589-1651), concubina favorită a sultanului Ahmed I, mama lui Murad al IV-lea și bunică a sultanului Mehmed al IV-lea . Ea a condus de facto Imperiul Otoman. Cele mai puternice femei din Harem se poate spune că au fost nora Roxelanei, Nurbanu Sultan (1525-1583) și Safiye Sultan (1550-1618).
Astfel de femei puternice și-au exercitat influența în ceea ce privește numirea în funcții importante precum marele agă al ienicerilor. Locuitoarele haremului erau din punct de vedere legal fără nicio excepție sclave și aveau ca singură sarcină servirea sultanului. Implicarea acestor persoane nepregătite pentru conducere în politică a fost din această cauză umbrită de greșeli și nepotism. Opțiunile femeilor din harem nu erau ghidate de apărarea intereselor imperiului sau de meritele protejaților lor, ci de satisfacerea unor interese personale și de loialități create pe baze etnice. În secolul al XVI-lea, de exemplu, sultanii au preferat compania femeilor din Caucaz, iar proporția demnitarilor originari din această regiune era foarte mare. Un simptom general al implicării arbitrarea a femeilor din harem în politica imperiului a fost frecventa schimbare a marilor viziri ai Imperiului. În medie, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, deținătorul postului de mare vizir a fost schimbat după cel mult un an. Din acest motiv, imperiul a suferit mult atât pe plan intern cât și pe plan extern, datorită discontinuității și uneori a haosului din administrația otomană.. Pe de alta parte, implicarea în politica imperială a femeilor din harem a permis supraviețuirea statului prin succesiunea la tron doar pe linie directă paternă și prin compensarea ineficienței sau incompetenței unor sultani precum Mustafa I, Murad al IV-lea sau Ibrahim I. Se consideră de asemenea că schimbul de putere de la sultanii autoritari sau doar brutali către femeile haremului a dus la o formă de guvernare mai rațională.
Influența femeilor din harem asupra politicii și numirilor în funcții a încetat în 1656 odată cu venirea la putere a marelui vizir Köprülü Mehmed Pașa.
Acasa 
