Islamul în Europa
<1% (Cehia, Estonia, Finlanda, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, România, Slovacia)
1%-2% (Belarus, Croația, Italia, Malta, Monaco, Ucraina)
2%-4% (Andorra, Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Serbia, Slovenia, Spania)
4%-5% (Germania, Grecia, Liechtenstein, Elveția, Marea Britanie)
5%-10% (Austria, Belgia, Franța, Olanda, Suedia, Georgia)
10%-20% (Bulgaria, Cipru, Muntenegru, Rusia)
20%-30%
30%-40% (Macedonia)
40%-50% (Bosnia și Herțegovina)
50%-60%
60%-70% (Albania)
70%-80%
80%-90% (Kosovo)
90%-95%
95%-100% (Turcia)
Islamul reprezintă religia majoritară în Turcia, datând de la începuturile Imperiului Otoman. Aproximativ 99% din populația statului este în mod oficial de religie Islamică, conform actelor de identitate, chiar dacă niciodată nu s-a realizat o statistică legată de religie. Conform Eurobarometrului, musulmanii reprezintă 94% din populația țării. Guvernul turc recunoaște oficial doar trei minorități religioase—Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Armeană și Comunitatea Evreiească; restul populației fiind considerată de religie islamică, chiar dacă există și alte comunități ne-musulmane. Majoritatea turcilor sunt sunniți.
Participarea la viața religioasă este mai scăzută în comparație cu alte state predominant musulmane, iar identitatea islamică tinde să se bazeze mai mult pe tradiția și pe moștenirea culturală, decât pe dogma religioasă. Sistemul guvernamental turc este bazat pe modelul european, fiind în favoarea existenței unui stat laic.
Laicizarea Turciei a început în ultimii ani de existență ai Imperiului Otoman și a fost cea mai importantă și mai controversată reformă a lui Mustafa Kemal Atatürk. Sub conducerea acestuia, califatul a fost abolit. Puterea autorităților religioase a fost diminuată și apoi eliminată.
Chiar dacă Turcia a fost laicizată la nivel oficial, religia a rămas o forță la nivel popular. După anul 1950 unii lideri politici au încercat să profite de atașamentul popular față de religie. Elita politică s-a opus unor asemenea încercări, considerând că laicismul este un principiu esențial al Ideologiei Kemaliste. Totuși, în anii '80, o nouă generație de lideri locali educați, dar motivați religios, a reușit să se opună dominației elitei politice laice. În 1994, sloganuri care promiteau că o întoarcere la Islam va pune capăt problemelor economice, au ajutat candidații religioși să câștige alegerile locale din Istanbul și Ankara, cele mai mari orașe din Turcia.
Acasa 
