Alergăm după fericire,dorind să ne-o apropiem
asemeni unui copil ce încearcă să pună căciula pe un fluture,
anticipându-i zborul,devenind astfel neatent la gropi.
"Şi dacă-l prinde?"...
e la fel de fragilă precum aripile unui fluture,
existând asemeni unui vis aproape de trezire,
între două lumi,uman şi divin.
Am zdrobi-o transformând ceva minunat în amintirile neplăcute ale cuiva.
Ne place s-o intuim în vieţile altora,
s-o interpretăm în zâmbete şi atitudini,
dar prea atenţi la detalii uităm esenţialul,să trăim.
Suntem fericiţi atunci când suntem împăcaţi cu noi înşine,
când percepem aşteptările ca pe o stare de necesitate
abia după ce se împlinesc,
neştiind semnificaţia cuvântului "trebuie".
Fericirea e asemeni fluturelui ce se aşează pe tine când stai nemişcat,
ea te alege..are propria ei voinţă.

Respectă viaţa şi fericirea se va îndrăgosti de tine.